Oamenii se tot conving direct sau prin intermediul presei că aproape toate instituţiile din ţară sînt, în bună parte, deturnate de la menirea pentru care au fost concepute. Sînt preschimbate în aşa fel încît să-şi slujească în primul rînd propriii şefi şi angajaţi şi abia pe urmă să se ocupe de nevoile cetăţenilor (şi atunci parcă doar din întîmplare). De exemplu, dacă te duci la spital, simţi foarte bine că problema numărul unu este cît şi cui dai, tratamentul şi vindecarea fiind chestiuni secundare. Mai auzi şi că schelele, aflate de zeci de ani pe clădire, sînt paravan pentru construirea vilelor directorilor. Se adaugă poveştile citite în ziare, în care omul se duce cu o boală şi e tratat de alta sau, pur şi simplu..., i se taie penisul. Ştii că s-a mai descoperit cum, în spitalele de psihiatrie, personalul ia acasă mîncarea pacienţilor. Obicei care continuă şi în orfelinate, în ciuda renovărilor, a "reabilitărilor" şi rebotezărilor la care au fost supuse în ultimii ani. Mai departe..., la poliţie, cînd te duci să reclami ceva, nu de puţine ori eşti întrebat mai întîi unde lucrezi. Apoi, în funcţie de răspuns, vine şi luarea sau nu în considerare a reclamaţiei. Indivizi din instituţii surori nu te mai întreabă nimic pentru că au "intuiţie". Dacă ai Trabant, de exemplu, înseamnă că nu contezi şi se pot antrena puţin pe figura ta. Că doar n-o să fii cineva important. În ce priveşte SRI-ul, nu e nevoie să ştii mai mult decît că are dreptul să desfăşoare activităţi economice proprii. Despre justiţie nici n-ar mai trebui să vorbim. Şi acolo, la fel ca la spital, primul lucru de care trebuie să te interesezi cînd ai nevoie

este onorariul avocatului. Şi descoperi că balanţa dreptăţii atîrnă şi ea în funcţie de posibilităţile fiecăruia, cu toate vorbele despre accesul universal şi egal la Justiţie. La bancă ştii foarte bine că pentru administrarea banilor tăi