După cum ştim, puterea şi-a adjudecat - cu mai multă sau mai puţină graţie - televiziunile, radiourile şi presa scrisă din România. În fine, pe aproape toate. Pe lîngă instituţiile publice (care, să zicem, ar fi de înţeles în mişcarea lor de înregimentare - guvernanţii nu fac decît să-şi ia ce-i al lor), cele private îşi prezintă şi ele, într-o voioşie, onorurile. Acum iată că puterea a pus ochii şi pe cultură. Întîmplarea face ca printre cei aflaţi la Putere să se afle şi oameni cu veleităţi artistice. Prin urmare, cultura trebuie să cotizeze şi ea la partid. Să luăm exemplul filmului Orient Express al lui Sergiu Nicolaescu. După cum scria şi Andrei Gorzo săptămîna trecută, este un film absolut jenant. Un film de, cu şi despre Sergiu Nicolaescu, în care senatorul pozează în haine aristocrate, ţine interminabile tirade filozofice de doi bani şi este iubit nebuneşte de absolut toate personajele feminine din film (şi de cele mai în etate, dar şi de cele tinerele şi frumoase). În paranteză fie spus, un film cu multe gafe, de neiertat chiar şi la un debutant - cum ar fi apariţia unui individ care face jogging în adidaşi albi şi trening în anul de graţie 1935. În fine, acestea sînt amănunte care nu contează cînd te apuci să-ţi înalţi propria statuie. Totul e să ieşi tu bine şi grandios. Ce este mai interesant e că pentru ridicarea acestei statui (penibilă în realitate, dar măreaţă în ochii domnului senator) au contribuit din greu cu bani şi instituţii ale statului, şi altele private. Filmul a primit 10 miliarde de la CNC (pe vremea cînd Sergiu Nicolaescu era în Consiliul Consultativ), dar a fost co-produs şi de Studioul de Creaţie al Ministerului Culturii şi Cultelor (organism condus de Lucian Pintilie!), de Studiourile Mediapro sau de firma de publicitate McCann-Erickson. Au mai contribuit la fericirea domnului senator BRD, Flanco, Air France sau ciocolata Poiana