Alexanderplatz este unul dintre cele mai reprezentative spaţii publice ale Berlinului de Est. Marcată de un turn de televiziune impunător şi îngrădită de o clădire comercială de mari dimensiuni, piaţa pavată atrage zilnic sute de vizitatori. În timp ce tinerii cu bani preferă cluburile şi barurile din Prenzlauer Berg sau cafenelele din Friedrichshein, cei mai puţin înstăriţi se întîlnesc aici, la baza ceasului din Alexanderplatz. Stau la o ţigară şi beau berea (cumpărată de la alimentara, unde e mult mai ieftină) pe trotuar, sau pe marginea fîntînii, adunaţi în grupuleţe. N-am prea văzut aici oameni "normali": majoritatea au părul roz, ciufulit, tuns cu ciobul, sau pur şi simplu complet raşi. Tatuaje imense pe braţe, pe faţă, peste tot. Ţintele şi accesoriile metalice pe care le au la cingătoare sau pe jachetele de piele se înfrăţesc cu cele încrustate direct pe corp: în ureche, în nas, în pleoapă, în buză, pe chelie etc.

Heinz e cel mai înalt dintre ei şi pare liderul trupei. Are în jur de 20 ani şi locuieşte pe Eberswalderstrasse, în Berlinul de Est. După bacalaureat s-a înscris la o şcoală postliceală de gestiune: a renunţat la jumătatea primului semestru. Apoi a lucrat ca ajutor de ospătar într-o cîrciumă, dar s-a certat cu patronul, care îl plătea mai prost decît pe ospătarul polonez, şi a plecat şi de acolo. Acum împarte fluturaşi publicitari şi face diverse comisioane pentru mai multe restaurante cu livrare la domiciliu. Dar cum este solicitat doar cînd personalul angajat nu mai face faţă comenzilor, nu prea cîştigă bani. Îşi precizează de la bun început poziţia: "Sînt de stînga. Mi se pare că s-a mers cam prea departe cu toată povestea asta, cu unirea, cu democraţia, cu teoriile astea despre bunăstare!". A fi de stînga înseamnă pentru el să cîştige mai bine, sau măcar la fel de bine cum cîştiga colegul polonez de la cîrciumă. Nu regretă unirea, es