Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egalitate

Publicat in Dilema Veche, vineri 8 octombrie 2004 ·

Nenorocirea cu alegerile politice e că trebuie să optezi între cei care se prezintă, nu pentru cei visaţi, iar în competiţie apar doar politicienii existenţi: în diverse ocazii, ei au apucat să-şi dovedească neputinţa de a rezolva într-un mod acceptabil situaţiile dramatice. Cei vechi şi-au expus toate defectele, pe cei noi nu-i cunoaşte nimeni. Candidatul ideal al fiecăruia nu seamănă cu cel al vecinului şi de aici dificultatea de a obţine majorităţi semnificative pentru cei aflaţi acum în cursa pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Ultimul sondaj al revistei Newsweek, efectuat după dezbaterea televizată de săptămîna trecută, dă 49 de procente pentru Kerry, 46 pentru Bush; cu o marjă de eroare de 4% înseamnă practic egalitate. De cîteva săptămîni, avansul unuia sau al altuia nu izbuteşte să se consolideze, americanii care vor să se prezinte la vot (puţini, departe de a reprezenta într-adevăr voinţa naţională) îi simpatizează pe unul sau pe altul, sînt de acord cu cîte una-două dintre ideile lor, dar nu pare să existe convingerea că vreunul dintre ei ar şti cum să asigure securitatea Statelor Unite în condiţiile ameninţării teroriste. Atacul de la 11 septembrie i-a obligat pe americani să acorde mai multă atenţie lumii, să se întrebe cine îi iubeşte şi cine nu, dacă în absenţa prietenilor pot conta pe cei care se declară aliaţi, dacă aliaţii aceştia contribuie la rezolvarea problemelor sau la complicarea lor. Războiul din Irak este departe de a fi un succes, după înlăturarea regimului dictatorial al lui Saddam s-au declanşat luptele între fracţiunile politice şi religioase, iar populaţia nu simte că trupele de ocupaţie ale alianţei conduse de americani deţin soluţia trecerii la o viaţă paşnică. Armata americană a ştiut ce face şi cu cine luptă, dar politicienii americani s-au trezit în altă ţară decît cea descrisă în rapoartele serviciilor secrete şi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024. Rezultat strâns în cursa pentru președinția Consiliului Județean Iași

HotNews acum 24 minute
Costel Alexe și-a revendicat victoria în alegerile pentru președinția Consiliului Județean Iași. Potrivit Ziarul de Iași, rezultatele parțiale după 86% dintre voturi numărate îl pun pe primul loc pe liberal, cu 34,3%, urmat de aproape de Bogdan Cojo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum 45 minute
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 40 minute
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 34 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 3 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum 42 minute
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 59 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra de luni titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 8 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 an

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°