Dincolo de slaba prezenţă la urne, dincolo de posibila fraudare a voturilor, marea absenţă de la alegerile recente a fost aceea a României. Problema pusă în scenă de alegeri a fost în mai mare măsură decît de obicei aceea a cetăţeanului turmentat, eu cu cine votez? şi aproape deloc eu ce votez? Desigur, persoana este importantă în toate campaniile electorale din toate ţările, dar, de regulă, ea personifică şi o anumită viziune despre ţară, un anumit proiect, mai mult sau mai puţin clar şi temeinic. Constantinescu în 1996 şi Iliescu în 2000 au personificat chiar şi ei, în felul lor, un anumit "pariu cu România"; Năstase şi Băsescu nu se mai personifică decît pe ei înşişi. Dacă D.A. a semnalizat totuşi anumite intenţii de program prin referirile la fiscalitate, etc., actuala campanie electorală, în ansamblul ei, a scos în evidenţă parcă mai clar decît pînă acum lipsa unui proiect de societate pentru România. Iar "confruntarea" de la TVR a prezidenţiabililor a făcut-o cît se poate de explicită: terminaţi cu prostiile, nu despre programe de guvernare este vorba aici, nu despre România discutăm, ci despre aleşii ei. Uitaţi-vă bine la ei, cum se îmbracă, cum vorbesc, ce amintiri din copilărie au şi alegeţi "în cunoştinţă de cauză". Participarea la această înscenare de un cinism greu de imaginat descalifică moral, din start, întreaga clasă politică. Dincolo de programele politice şi de strategiile de campanie, clasa politică trebuia să elaboreze pînă acum un proiect de societate cît de cît coerent şi consecvent. Avem, de pildă, o agricultură fără model agricol, fără mijloace agricole de producţie şi fără agricultori. Ce proiect de societate am pregătit cu privire la jumătate din societatea noastră? Nu se poate aduce în Uniunea Europeană, saturată de producţie agro-industrială, cea mai largă populaţie rurală şi agrară - cea românească - doar cu bonuri de motorină... ş