Micile obiecte inutile au constituit, mereu, deliciul oricărei gospodine care se respectă. Înainte de '89, în top erau bibelourile din sticlă sau porţelan, componentele nelipsitei vitrine din sufragerie. Kitsch-ul ciobănaşului sau al balerinei de atunci era indiscutabil. Acum, vedetele de altădată au fost înlocuite cu obiectele etalate în numeroase magazine de decoraţiuni interioare; din lemn, metal, sticlă sau pînză, exotice sau pastorale, cu ştaif sau drăgălaşe, aromate sau religioase. Pe scurt, opţiunile s-au diversificat şi drăgălaşul, cu variante pentru toate buzunarele, s-a răspîndit. Pagina de faţă îşi propune să semnaleze acest fenomen, şi nu neapărat să înfiereze extinderea kitsch-ului: detronat din postura atotstăpînitoare a vitrinei, achiziţionat şi asumat ca atare, acesta nu mai poate fi prea nociv. (I. P.)

Gheişa Am găsit-o în însingurarea raftului de sticlă, acoperită de aşteptare, frunze de plastic şi imortele. O florărie de cartier. La început iţindu-şi doar capul palid. Apoi, pe măsură ce curiozitatea mea o cerea, mîna inertă a florăresei a desfăşurat-o cu încetinitorul, cu o secvenţialitate şi o lentoare neimpuse, doar pentru că "era grea" şi pentru că "o scoate de pomană", în toată măreţia sa. "Măreţie", la propriu, pentru că gheişa de ceramică are cam jumătate de metru de albeaţă şi de culori şi de praf şi de un soi de trecere de timp inoxidabil. O faţă imobilă, neglijent machiată, destul de panicată de înghiţirea unui ceas enorm care i-a produs, mai spre sud de cap, o oarecare predispoziţie temporară şi o definită boală incurabilă. Gheişă cu ceas . Şi vînzătoarea se apucă să o răsfeţe în faţa mea, însă fără prea multă tragere de inimă, cu o cîrpă grosolană care răpeşte şi cei cîţiva sclipici de-i mai rămăseseră agăţaţi pe evantai. Este ultima. Avertizare rece. Te decizi pe loc. Sau nu. Un obiect care, pasămite numai dintr-un noroc chi