interviu cu Cristi GODINAC, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor
Cum se implică sindicatul pe care îl conduceţi în apărarea jurnaliştilor? Deşi Federaţia Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor din România poate fi considerată o organizaţie sindicală tînără, prin natura domeniului său de activitate, FSJTR are mai multe pîrghii prin care se implică constant în apărarea drepturilor jurnaliştilor. Organizaţia noastră s-a înfiinţat pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme acute ale breslei: jurnaliştii nu erau organizaţi în structuri prin intermediul cărora să-şi poată apăra interesele în raporturile cu patronatul de media, jurnaliştii nu aveau un document cu putere de lege prin care să-şi poată apăra drepturile ca salariaţi, dar şi pe cele profesionale şi, nu în ultimul rînd, pentru că se simţea nevoia solidarităţii de breaslă. Din aceste motive, federaţia noastră a început să mili-teze pentru crearea cît mai multor organizaţii sindicale şi nu numai, în mass-media din România. Am pornit la drum în 2001 cu două sindicate - Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti şi Sindicatul Lucrătorilor din Edituri şi Tipografii, care însumau aproximativ 60 de membri. Astăzi, la trei ani după acel moment, FSJTR are în componenţă 10 sindicate din presa centrală şi locală şi peste 1.500 de membri. Într-un domeniu atît de sensibil, cum este presa, şi atît de plin de orgolii, nu puteam ajunge la aceste rezultate prin propagandă ieftină sau prin sindicalizare de tip comunist. A trebuit să avem rezultate, să facem lucruri concrete, care să dea încredere în această structură.
Pentru o solidaritate de breaslă Au existat două mari piedici: scepticismul colegilor noştri, care de peste 11 ani erau învăţaţi că nu se pot apăra decît singuri, şi teama de patronii de media care nu doreau sindicalizarea acestui domeniu de activitate. N-am dezarmat, i