- Votez cu PSD-ul, dom'le, că ăştia barem şi-au făcut plinu'! Au furat ce-au avut de furat - da' dacă vin ăştilalţi, sînt ca lupii flămînzi, pînă şi-or face şi ei plinu', mai trec alţi patru ani. De cîte ori n-am auzit cu toţii acest argument? Dat fiind că, oricum, toţi fură, cei care au furat "destul" au devenit, comparativ, oameni de încredere: ce poţi să mai faci după ce "ţi-ai făcut plinul"? Păi, te potoleşti, că dacă ţi-ai făcut plinul înseamnă că-ţi ajunge, peste "plin" nu mai urmează nimic. Este aici o logică ţărănească a "împlinirii", a ajungerii la termen a oricărei creşteri, care îmi aduce aminte de reprezentările încă dominante despre "dezvoltare" în lumea rurală românească actuală. Întrebaţi ce înţeleg prin termenul de "dezvoltare", cele cîteva sute de ţărani din studiul la care mă refer au răspuns în fel şi chip - sau n-au răspuns deloc. Dar cea mai largă categorie de răspunsuri au alcătuit-o cele care înţelegeau prin "dezvoltare" un fel de "creştere organică", de împlinire firească: "E bine să se dezvolte, creşte animalul!" - explica cineva ce înseamnă "dezvoltare". "Creşti un copil, mai faci ceva în gospodărie" - adăuga un altul. "Să se dezvolte satul, să înflorească" - mai preciza un al treilea. Ba chiar, mai hîtru, cineva adăuga: "Se dezvoltă nevasta, se îngraşă, se cheamă că-i merge bine. Da' dacă se îngraşă prea mult, asta nu mai e dezvoltare, e nesimţire!". Şi aşa mai departe. După modelul naturii, al plantelor şi animalelor - dar şi al rostului ţărănesc al gospodăriei -, dezvoltarea însemna o creştere pînă la un anumit punct, o împlinire şi o îndeplinire care, mai devreme sau mai tîrziu, după cum îi e firea, va ajunge la un termen, la limita sa la fel de firească. Putem vorbi aici de o reprezentare ţărănească, "tradiţională", a dezvoltării.
La extrema cealaltă, mult mai puţin reprezentată în lumea rurală, dezvoltarea este progres, c
