Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am o părere, dar nu sînt de acord cu ea

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 1 ianuarie 2005 ·

Traian Băsescu crede că PUR este un partid imoral. Cam aşa cred şi jurnaliştii, analiştii şi mare parte din public. Şi chiar o spun. Probabil că aşa crede şi Adrian Năstase, deşi în cazul său morala e ceva mai laxă. Ei bine, Traian Băsescu a spus-o direct, în primul interviu acordat de la preluarea funcţiei. Să fi fost o strategie elaborată? În al doilea interviu acordat de preşedinte, acesta i-a spus lui Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor că nu prea îi place fotbalul românesc pentru că este lent. Să fi fost o strategie de fluidizare a circulaţiei mingii în fotbalul românesc? Tind să cred că Băsescu a vrut să fie sincer. Răspunsul privitor la PUR a venit la o întrebare referitoare la alegerile anticipate. Dacă ar fi fost un preşedinte ca Ion Iliescu, ar fi răspuns lung şi nu am fi înţeles nimic. Sau ar fi înţeles fiecare ce vroia să audă şi PUR scăpa cu onoarea reperată. Acum se ridică întrebarea: are voie un preşedinte să fie sincer? Preşedintele îi reprezintă pe toţi românii. Şi, ne place sau nu, cei din PUR sînt tot români. În comentariile editorialiştilor făcute după interviu, s-au amestecat îngrozitor planurile. S-a spus că Băsescu aruncă în aer clasa politică, se comportă imatur, nu conştientizează poziţia sa şi se comportă neconstituţional. Or, una-i una şi alta-i alta. Una e să spui că Băsescu a greşit politic, şi a făcut-o pentru că şi-a dinamitat un guvern care începuse bine, şi alta este să spui că Băsescu încalcă Constituţia. Deci, cum ar trebui să fie preşedintele? Chiar şi ponderatul Ion Iliescu a izbucnit, sîcîit de ziariştii care îl întrebau de ce se implică în campania electorală: "Cum adică neutru? Dar ce!? Eu sînt Elveţia?". La drept vorbind, Iliescu avea dreptate. Isteria din presă împotriva sa se întoarce acum împotriva noului preşedinte. Dacă i-ai refuzat preşedintelui Iliescu dreptul de a se poza pe afişe cu Adrian Năstase, atunci

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 32 minute
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 49 minute
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 32 minute
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 49 minute
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum 18 minute
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 3 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 3 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°