Traian Băsescu spune că CNSAS trebuie să aibă acces la arhiva Securităţii. Radu Timofte spune "Nţ, vedeţi-vă de treabă". Am o nelămurire: de ce trebuie convins Radu Timofte? De ce nu este deja la pensie? De ce nu are dosar penal pentru că a încălcat legea "Ticu" (articolul 20, răspunderea penală a celor care nu aplică legea)? Oricum, soluţia acceptată de Traian Băsescu este un pas înapoi pentru CNSAS. Chiar aşa maltratată cum a ieşit din Parlament, legea "Ticu" spune clar că arhivele trebuie predate către CNSAS. După 6 (şase) ani, Băsescu propune soluţia dublului sigiliu, şi SRI şi CNSAS să aibă acces, adică un compromis rezonabil pentru SRI, nu şi pentru CNSAS. De ce anume ar trebui făcut acest compromis după ce SRI a călcat în picioare legea "Ticu"? Este ca şi cum un hoţ îţi fură televizorul şi apoi negociezi cu el să vă uitaţi împreună la meci. Şi ca dovadă că tupeul nu are margini, hoţul spune acum că nu vrea, că televizorul odată furat este proprietatea sa legitimă. De o săptămînă, presa şi politicienii aşteaptă cu sufletul la gură: vrea Timofte sau nu vrea? Este o dezbatere inutilă. Dacă nu vrea să predea rapid arhivele cu tot cu clădire sau măcar să accepte soluţia de compromis, Timofte trebuie eliminat din funcţie şi numit un director SRI care va preda arhiva. Întîrzierea acestei demiteri devine inexplicabilă. Singura dezbatere posibilă aici este dacă Traian Băsescu a făcut pace cu SRI peste capul celor care l-au susţinut cînd era de partea bună a baricadei. Este inacceptabil că SRI continuă să trateze CNSAS ca pe o gaşcă de neaveniţi efemeri. Consiliul este o instituţie a statului, cu o lege specială de funcţionare, aşa cum este şi SRI. Nu este subordonat serviciului, iar dintre cele două instituţii, CNSAS este cea mandată de Parlament să gestioneze trecutul. SRI are aerul, în continuare, că este stăpîn pe acest trecut, ca şi pe prezent şi viitor. Cum