Cred că nu va apune niciodată fascinaţia pe care o am, constantă şi caldă de atîţia ani, pentru Jay Gatsby. La fel şi solidaritatea adîncă pe care o simt de cîte ori îmi aduc minte de povestea lui cu Daisy, femeia care nu înţelege nimic, refuzînd să priceapă ceva cu încăpăţînarea aceea masivă de care sînt capabili cei mai vulnerabili dintre noi. Personajul Jay Gatsby mă urmăreşte încă şi mai apăsat de cînd l-am văzut personificat de Robert Redford. Ecranizarea capodoperei lui F. Scott Fitzgerald a fost, pentru mine, o ocazie rarisimă să înţeleg mai bine cartea - spun rarisimă, pentru că, de fapt, este singurul caz în care am ajuns să preţuiesc şi mai mult o carte, pe care oricum o preţuiam, după ce i-am văzut transpunerea cinematografică. În carte şi în film, momentul cel mai important este discuţia dintre Nick şi Jay (în film, are loc pe marginea piscinei din spatele castelului somptuos al lui Gatsby), cînd, între cei doi prieteni, a venit vremea explicaţiilor. În carte, discuţia are loc spre sfîrşitul capitolului 6 şi este excelent plasată de autor, după ce curiozitatea noastră în privinţa personajului Gatsby a fost, deja, bine stîrnită. Nick, uluit de stranietatea comportamentului extravagant-romantic al lui Jay, află povestea vieţii acestuia şi înţelege că e vorba despre o reîntoarcere. Jay crede că dragostea sa pentru Daisy nu dusese nicăieri cu ani înainte pentru că el suferea de un viciu profund, intolerabil pentru o femeie ca Daisy: era sărac. Acum, a revenit bogat pentru a relua iubirea vieţii sale. Între timp însă, Daisy devenise soţie şi mamă, înţepenise într-o viaţă superficială şi nefericită, dar acceptabilă, iar disponibilitatea ei pentru continuarea unei poveşti pe care, oricum, nu prea şi-o mai aminteşte, este minimă. Înţelegînd ce vrea de fapt Gatsby, Nick îl avertizează: "But you cannot repeat the past". Fanatizat de cel mai pur romantism, Ja