cum Shoah-ul şi Gulag-ul se pot susţine reciproc În ziua de 27 ianuarie 1945, trupe ale Armatei Roşii în înaintare na Berlinu intrau în aria unui complex foarte mare, despre care le ieşiseră în cale diverse legende, care de care mai lugubre. Parcelat şi îngrădit cu garduri succesive de fier, sîrmă ghimpată, stîlpi de lemn şi de ciment, Konzentrationlager Auschwitz-Birkenau părea de departe o fermă părăsită, foarte paşnică şi foarte gri. Totuşi, în timpul operaţiunilor de acoperire a perimetrului, aproape 230 de soldaţi sovietici şi-au pierdut viaţa, în schimburi de focuri răzleţe cu un inamic în retragere, mai curînd nevăzut. Vreo cîţiva au murit accidental, victime ale unor capcane din sistemul de securitate - bazat pe electricitate de înalt voltaj - al celor trei incinte principale ale lagărului. Erau ultimii căzuţi la capătul unei foarte lungi liste: din '40 şi pînă la începutul lui '45, în complex au murit - se estimează - circa 1,1 milioane de oameni, dintre care 960.000 de evrei aduşi din toată Europa, 75.000 polonezi, 21.000 ţigani şi 15.000 soldaţi sovietici*. Înfiinţat iniţial ca un lagăr de concentrare pentru detenţia a cel mult 10.000 de prizonieri, Auschwitz s-a extins succesiv, înghiţind localitatea proximă - Brzezinka, în poloneză, Birkenau în germană -, şi devenind apoi cea mai mare uzină de exterminare în masă cunoscută pînă în acel moment în istorie. La 60 de ani distanţă, un val memorial fără precedent înconjoară acest reper al crimei din secolul trecut. Pentru comemorarea de ieri, 27 ianuarie a.c., la Auschwitz îşi anunţaseră participarea peste 50 de şefi de state şi de guverne şi aproape 10.000 de persoane. Duminica trecută, la Paris, pe rue Geoffroy-L'Asnier din arondismentul 4, a fost inaugurat un "zid al numelor" pe care sînt înscrise date despre cei 76.000 de evrei deportaţi din Franţa (şi morţi în lagăre, în majoritate) de către ocupan