Admiratorii au spus că în discursul lui George Bush jr. despre starea naţiunii americanii au regăsit ideea libertăţii înscrisă în cea mai glorioasă tradiţie, accentele lui Thomas Woodrow Wilson (1856-1924) şi John Fitzgerald Kennedy (1917-1963). Detractorii actualului preşedinte au luat în derîdere tonul mesianic şi decalajul dintre vorbe şi fapte. Gazetarilor şi politologilor sceptici din Occident li se poate răspunde că acest tip de discurs a fost o sursă de inspiraţie şi curaj pentru opozanţii şi disidenţii din fosta Uniune Sovietică şi din Europa de Est, că viaţa într-o tiranie schimbă perspectiva asupra nuanţelor. Nu are atîta importanţă că Statele Unite nu pot înlătura toate dictaturile şi tiraniile din lume, cît timp te opui, într-un fel sau altul, dictatorului din Capitala ţării unde trăieşti. În discursul cu care şi-a inaugurat cel de-al doilea mandat, Bush n-a rostit cuvîntul "terorism", nu s-a referit deloc la Irak, ci a promis că va lupta "împotriva tiraniei, pentru libertate". În audierile de la comisia Senatului, pentru a obţine confirmarea în postul de secretar de stat, doamna Condoleezza Rice a definit prima linie a frontului, ţările considerate de Departamentul de Stat a fi "avanposturi ale tiraniei": Cuba, Coreea de Nord, Belarus, Zimbabwe, Birmania şi Iran. După cum se vede, un tur de orizont pe toate continentele, apropiate sau nu de propriile graniţe, posesoare sau nu de petrol, cu derogări mai mult sau mai puţin spectaculoase de la ceea ce e considerat a fi acceptabil în materie de respectare a drepturilor omului. Nu înseamnă deloc - ni se spune - că administraţia americană va încerca să alcătuiască alianţe cu care să atace aceste ţări - aşa cum a făcut-o cu Irakul - ci doar că se va folosi de felurite mijloace pentru a-i stimula pe luptătorii pentru libertate din aceste ţări. Clubul tiraniilor denunţat la Washington are mult mai mulţi m