Televiziunea publică a raportat în ultimii ani profituri frumuşele. Măcar din acest punct de vedere, echipa dlui Nicolau s-a dovedit eficientă. Problema e însă de altă natură. S-ar cuveni, cred, să ne întrebăm dacă este corect să măsurăm valoarea acestei instituţii publice cu registrul de contabilitate. Colectînd taxe de licenţă de la telespectatori, bani de reclamă de la firme, precum şi stipendii bugetare, TVR a devenit, se pare, un fel de rentabilă unitate de producţie, asimilabilă întru totul cu o fabrică de ciorapi sau un Internet-Café. Am investit atît, am scos atît! Am citit în revista 22 o replică a directorului general Nicolau (sau, mă rog, a Departamentului de Comunicare al TVR) faţă de observaţiile lui A. Lăzescu. Răspunsul epuizează cu celeritate chestiunea cenzurii instituţionale, în schimb insistă pe diversitatea programelor de natură publicistică. Din păcate, multe din ele (de exemplu Ochiul magic sau Zona de conflict , dacă tot au fost lăudate de dl director) sînt, ca să zic aşa, doar palide încercări. Investigaţii timide, subiecte periferice sau de "culoare", care ar merita atenţie doar în măsura în care ar completa o agendă ambiţioasă din care nu lipsesc marile anchete, marile reportaje, marile documentare despre Romînia de azi. În perfect acord cu Guvernul care s-a dus, emisiunile TVR se mulţumesc să enunţe scandalurile, dar se feresc să le denunţe. Corupţia e ilustrată prin coţcari mărunţi, degradarea mediului prin reportaje minuscule, afacerile oneroase sînt punctate doar de intervievaţi. Te-ai aştepta de la o televiziune publică să producă materiale precum "Afacerea RAFO", "Insula Mare a Brăilei", "Canalul Bîstroe", sau, de ce nu, "Vînătoarea de mistreţi", tratate amplu, în 30 de minute sau mai mult, cu filmări relevante la faţa locului, chiar cu camera ascunsă, cu interviuri percutante, ş.a.m.d. Am auzit de nenumărate ori că TVR s-ar fi