Din tot atîtea motive cîte cărţi a scris, adică 95. Din acestea, cea mai recent apărută în librăriile noastre este Codul de onoare al Wooster-ilor (1938), în româneşte de Carmen Toader. N-o cunosc pe doamna sau domnişoara Toader, dar ştiu un lucru despre ea: e o femeie fericită. După capul meu, job-ul pe care-l face ea, traducîndu-l pe Wodehouse, ocupă locul doi în topul celor mai mişto job-uri din lume. (Pe locul unu e job-ul meu: acela de a citi tot ce a scris Wodehouse.) Nu subestimez efortul pe care trebuie să-l depună ca să aducă la îndemîna cititorului român, în toată efervescenţa sa iniţială, glorioasa mixtură wodehousiană de limbaj formal şi limbaj argotic, din care se ridică necontenit bule - fiecare din ele un miracol - ce gîdilă nasul cititorului cu exploziile lor vesele. Îmi închipui că în unele momente, la unele pasaje, trebuie să-i fie foarte greu. Sînt momentele în care ar trebui să se relaxeze total şi să-şi spună că, dacă Editura Polirom duce pînă la capăt proiectul traducerii lui Wodehouse (şi unii dintre noi considerăm că nu e doar un proiect editorial, ci o iniţiativă umanitară) şi dacă ea însăşi îşi menţine ritmul de trei cărţi pe an, o să ajungă la ultima carte peste vreo 32 de ani. 32 de ani de intimitate cu Wodehouse! De asemenea fericire nu mai au parte decît eroinele comediilor cu Cary Grant, şi ele abia la sfîrşit, cînd le devine clar că vor rămîne cu eroul. Dar ce m-a apucat să-i dau sfaturi? Eu sînt doar un suflet oarecare (adică expus la toate intemperiile) care, la fiecare patru-cinci luni, aşteaptă ca ea să-i aducă pe tavă cîte un nou Wodehouse, tot aşa cum Bertie Wooster, mahmur, aşteaptă ca Jeeves să-i aducă una din băuturile lui remontante. (Am renunţat să-l mai citesc în engleză; îmi plac versiunile româneşti şi îmi plac lunile de aşteptare.) Dar ce-a scris Wodehouse? Ei bine, ca să luăm un exemplu, Codul de onoare al Wooste