"Dacă angajez un cunoscut, asta nu înseamnă că mă fac, automat, vinovat de nepotism ." Directorul unei firme de publicitate îmi spune că preferă banii, actelor caritabile. Aşa că angajează oameni... "cel puţin recomandaţi de prieteni, dacă nu ştiuţi direct", pentru care "se garantează, oarecum, intern". Decît să-i vină pe post un Popescu de pe stradă, pe care îl cunoaşte doar dintr-o bucată de hîrtie şi o jumătate de oră de conversaţie la interviu, dar care în jumătate de an îl face să se ia cu mîinile de cap, preferă să aducă pe cineva cunoscut de altcineva care ştie pe unul, care... ...Iar asta nu este o prejudecată - îmi spune - asta este o concluzie învăţată pe propria piele, după primele angajări făcute "pe bune". Adică, la început, a dat anunţ la ziar, a aranjat zilele de interviu, a născocit întrebări meşteşugite pentru a dibui, dincolo de faţadă, calităţile reale ale angajatului... Însă tot acest tacîm etic i-a pricinuit, departe de satisfacţia morală a celui care dă o şansă de afirmare, doar zile pierdute, nervi tociţi şi, implicit, organizări de alte şi alte angajări. Dacă e să o iei pe drumul drept... "rişti ca la interviu să îţi vină, pe bandă, tot felul de incompetenţi care îţi flutură cu diploma şi studiile pe la nas, dar care habar n-au să vorbească". Dintre toţi aceştia, la un moment dat, cînd deja intri într-o criză de timp şi de disperare, trebuie să îi alegi pe cei care îţi par mai puţin incompetenţi. Dar cum la interviu oamenii tind să îşi cosmetizeze cît pot calităţile, directorul îmi spune, zdruncinîndu-mi serios credinţa în valorile umanităţii, că "CV-ul nu mai este o garanţie". Aşa ajungi să angajezi aproape la nimereală şi să speri într-un miracol. Miracolele însă nu se mai întîmplă sau au rol revers. De exemplu, la interviu unul avea "master" în franceză... la locul de muncă s-a dovedit incapabil să lege două cuvinte în faţa unor clie