Nu ştiu dacă e o calitate, însă domnul Geoană are două feţe. Prima apare în clipe oficiale, cînd e călare pe situaţie. E faţa cordială şi generatoare de scurte declaraţii, numai bune pentru ştirile TV. Privirea urcă la 20Ą peste orizontală şi coboară afectuoasă în final, către reporteră. E faţa ce anunţă participări şi vizite (cruciale) sau dineuri cu rugăciune şi langustă. Dacă nu e pe terenul său (cînd i se pun întrebări neplăcute sau trebuie să cucerească Bucureştiul), dl Geoană trece, fără voie, la fizionomia nr. 2. Încruntat şi nervos, se pronunţă precipitat şi pare gata să aplice vocabularul neaoş. Recent, Realitatea TV l-a convocat să se pronunţe în chestiunea papalităţii. Justă alegere, căci vorbim de un intim al lui Ioan Paul al II-lea, de un credincios fervent, de un teolog rafinat! (Nu ca Teodor Baconsky!) Un subiect pentru faţa cordială. Dar, cum Hurezeanu n-a avut de lucru şi l-a-nţepat pe tema reformei PSD, a apărut brusc faţa numărul 2! Sorin Oprescu n-are două feţe. Îşi permite - are o meserie ce nu atîrnă de politică. Gata oricînd să admită erori şi să relativizeze orice, dl Oprescu cîştigă simpatii părînd că spune pe şleau lucruri cenzurate altora. Grijuliu cu suferinzii şi credincios lui Hippocrat, dr. Oprescu a încercat, spre veşnica sa ruşine, să facă din Vanghelie primarul Capitalei. Chiar şi-acum îi laudă progresele - lingvistice şi edilitare! Spre deosebire de biologie, politica nu pune bază pe coloana vertebrală. Totuşi, şi Geoană, şi Oprescu (ca şi alţii, mai discreţi) fac parte dintr-o minoritate rătăcită misterios în rîndurile PSD. Ei susţin cu voci gîtuite că viaţa politică are nevoie de echilibru, că polul social-democrat îi apără pe defavorizaţi şi că portdrapelul cumsecădeniei sociale este PSD, cu Iliescu-n frunte şi cu abilii săi activişti peste tot. Iată şi cîteva nume elocvente: Boşcodeală, Mazăre, Mischie, Sechelariu, Priboi