Data de 10 februarie 1946 a căzut într-o duminică. În Uniunea Sovietică aveau loc primele alegeri postbelice pentru Sovietul Suprem. Un bun prilej pentru ca Stalin să se adreseze poporului, dar şi liderilor din întreaga lume. Discursul, publicat degrabă în Pravda, a început cu un avertisment adresat concetăţenilor. Chiar dacă războiul se terminase, austeritatea avea să se înteţească, urmau noi planuri cincinale şi noi sacrificii, stimulate, bineînţeles, de un energic regim de teroare. La capitolul "externe", Stalin a proclamat din nou superioritatea sistemului comunist, cu mai multă vigoare decît o făcuse înaintea războiului (în timpul acestuia, preferase să-şi menajeze aliaţii). Mai mult, punea un accent suspect pe teoria că ţările capitaliste vor cădea pradă unui inexorabil conflict. Cuvinte care au răsunat grav în Occident. Poate mai puţin în Europa, unde reconstrucţia era prioritară, dar ecoul lor s-a amplificat enorm la Casa Albă. Analiştii de la Washington nu reuşeau să decidă dacă Iosif Visarionovici făcea o voalată declaraţie de război Statelor Unite sau dacă era doar o biată săgeată polemică pe tema antagonismelor capitalismului. Pe masa preşedintelui Truman, dosarul sovietic era, deja, foarte gros: ruşii comunizau estul Europei, mutau graniţe şi păreau tot mai activi în Balcani şi în Extremul Orient. În plus, Kremlinul nu se grăbea să deconteze uriaşul ajutor american primit în timpul războiului. Truman avea argumente ca să declanşeze măsuri în forţă, numai că ele puteau degenera într-un nou şi nedorit război mondial. Oficialii americani au decis să ceară un raport special de la ambasada din Moscova. În lipsa ambasadorului Harriman, sarcina i-a revenit adjunctului acestuia, George Kennan. Kennan era un diplomat cu experienţă. Era familiarizat cu problemele europene, încă din 1925 lucrase în ambasadele din Elveţia, din ţările baltice, din Portugalia,