* Amélie Nothomb, Antichrista, traducere de Bogdan Ghiu, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2004. Încurcate mai sînt căile domnişoarelor de colegiu! Pui două adolescente de şaisprezece ani să coabiteze - una, Blanche, mată, interiorizată şi grosso modo frustrată; alta, Christa, sclipitoare, lipicioasă şi quasi modo impetuoasă - şi drama-i gata! Christa se dovedeşte a fi o Antichrista care minte enorm şi manipulează monstruos, în vreme ce Blanche, vocea cărţii, povesteşte suferinţa ei eroică, de anti-erou prin definiţie. O confruntare "universală", "eternă", montată într-o poveste smucită, de un maniheism ironic, în care mica apocalipsă are umor şi nu e departe de - vorba lui Seinfeld - o luptă de mîţe. Amélie Nothomb este o autoare seducătoare, inclusiv în această carte, trasă parcă dintr-un singur condei. Dacă e să cataloghezi Antichrista drept literatură de consum, atunci poţi spune că literatura de consum nu prea mai cunoaşte limite. Limite superioare, vreau să spun.
* Andreï Makine, Femeia care aştepta, traducere de Dan Radu Stănescu, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005 . Apropo de mîţe: ştiu una care se sperie de două lucruri - de sunetul uscătorului de păr şi de cuvîntul "trist" care, pronunţat cu un "i" prelung, îi evocă probabil acelaşi şuierat de foehn. Spui "trist" şi o vezi fugind îngrozită. Ca noi toţi, de altfel. Femeia care aştepta este o carte tristă de care nu veţi fugi, ci vă veţi îndrăgosti, literalmente. E o romanţă siberiană de la sfîrşitul anilor '70, povestea tulburătoare a unui joc amoros cu două personaje şi-o mînă moartă. Nu mai explic ce şi cum - o să vedeţi singuri şi-o să vă placă. Sîngele rusesc al lui Makine are o globulă a lui (dincolo de roşu şi de alb) care poate transfuza trăire autentică oricărui cititor, fie el cît de limfatic. Atenţie: vă veţi minuna, la sfîrşit, cîte descrieri de natură a
