Fiindcă ţin foarte mult la scrisul lui Mircea Mihăieş - în pofida a cîte ne despart în politica "la zi", dar şi în lumina a cîte ne leagă în politica pe termen lung... - socotesc că e cazul să renunţ la dreptul şi datoria rezervei intelectuale şi să-mi exprim punctul de vedere în scandalul declanşat de Matusalemul său. Nu ascund că dacă în buletin, cifric, am un început de Matusalem, în spirit sînt prea voios ca să mă fi repezit la telefon şi să-i urlu: "Mircea, old friend, ce ţi-a venit, ce te-a apucat?". Încă sînt disponibil a-mi trata vîrsta măcar cu haz, dacă fără ipohondrie nu pot... Cînd aud la TV că "un bătrîn de 74 de ani a sechestrat o văduvă de 47...", mă simt într-un contact haios cu Timpul, acest Timp al cărui i îl scriu cu căciulă ca să-l adjectivez cum merită: tîmp. Am ipoteza mea de lucru în ce priveşte inspiraţia lui M.M., atunci cînd s-a aşezat să scrie acel articol; folosesc termenul de inspiraţie deoarece M.M. este, pentru mine, un confrate a cărui politică - expresivă şi substanţială - o ştiu din studiile lui excepţionale despre jurnalele intime ale lui Kafka, Pavese, Calvino, Camus, Virginia Woolf (vezi sau revezi De veghe în oglindă, Editura Cartea Românească, 1988!). Fie şi citindu-i săptămînal pamfletele din România literară, nu pot uita această carte ca obsedat textual ce sînt şi, sper, septuagenar, că voi rămîne. Dacă M.M. le-a uitat sau, dimpotrivă, îmi poate demonstra că aceste articole sînt într-o directă şi complicată consecinţă cu acele studii, l-aş asculta şi i-aş face unele dificultăţi. Ipoteza mea e simplă: articolul a fost scris la 14 decembrie 2004 - la doar două zile după alegerile din 12, cînd la prezidenţiale Alianţa D.A. şi candidatul ei au învins, spre bucuria civică a lui M.M. E de înţeles că euforia victoriei a cuprins o violentă furie împotriva celor foarte mulţi care au votat cu Adrian Năstase. Eufuria asta a trecut