De cînd a apărut moda "antiamericanismului" şi instituţia inchizitorială a vînătorii practicanţilor acestei erezii, m-a nelămurit un lucru: de ce numele generic al celor care critică într-un fel sau altul, un aspect sau altul al construcţiei europene este cel de eurosceptici, în timp ce oricine critică într-un fel sau altul, un aspect sau altul al administraţiei americane se vede pus automat în categoria antiamericanismului? Criticile nu sînt mai vehemente într-un caz sau în celălalt, dar Comunitatea Europeană şi prietenii ei le consideră drept o dovadă de "scepticism" (adică o atitudine care, în doze bine temperate, prinde bine la casa oricărui om), în timp ce Statele Unite şi admiratorii lor s-au decis, de la o vreme încoace, să-şi considere criticii drept inamici. Diferenţa aceasta de tratare a simţului critic - şi a dreptului de a-l exersa - mă intrigă. Mai mult decît atît. Cîmpul semantic al "euroscepticismului" se limitează cu prudenţă la problemele construcţiei politice ale comunităţii europene (nimeni nu este "sceptic" cu privire la cultura Europei sau la cele două războie mondiale pe care le-a provocat), în timp ce noţiunea de "antiamericanism" se extinde insinuant de la administraţie şi strategii la oameni şi cultură pentru a deveni un fel de anti-America sau antiamericani. Tot ce nu este exerciţiu de admiraţie la adresa Statelor Unite şi a tot ceea ce se întîmplă pe teritoriul acestora, de la politică la mîncare, de la istorie la modă şi de la canioane la veveriţe, este taxat, la grămadă, drept "antiamericanism". Dar cum ar putea oare cineva de (cît de cît) bun-simţ să fie împotriva unui continent? Anti-Teleorman, hai, treacă-meargă, că-i mic şi pîrlit - cu toate că şi asta ar fi o prostie. Dar anti-America? Cum să nu găseşti, de la nord la sud şi de la coasta de est la cea de vest, lucruri care să-ţi placă dar şi lucruri care să-ţi displacă? Dacă m