Bat clopotele pentru slujba de vecernie, iar enoriaşii se adună de prin curţi grăbindu-se către biserică la slujba de seară. Ghinea moldoveanu' se amestecă printre enoriaşi, intră în biserică, apoi se aşază într-un colţ mai întunecat, astfel încît să nu fie observat. Slujba începe şi popa Isar cîntă slava lui Dumnezeu, împrăştie tămîie, binecuvîntare. Cînd slujba este în toi şi popa, îngînat de diacon, cîntă mai tare, Ghinea se strecoară încet pe scări şi urcă în clopotniţă, ascunzîndu-se printre lăzile şi lucrurile aruncate la întîmplare acolo. Cu urechile ciulite şi cu inima cît un purice, aşteaptă să se termine slujba, să se golească biserica, să rămînă singur. După ceva timp, cîntecele şi sunetele cădelniţei se opresc, mirosul de tămîie se risipeşte, dar încă se mai aud paşi prin altar, prin curte. "Gheorghe, uită-te bine să nu fi rămas vrunu ascuns pă undeva - îi strigă popa Isar diaconului - şi stinge lumînările să nu luăm dracu' foc." "Care lumînări părinte, că n-avurăm nici pentru slujbă", îi reamiteşte diaconul Gheorghe, urcînd încet-încet treptele clopotniţei. Se opreşte în gura podului, bagă capul, priveşte amorţit în stînga în dreapta. Nu vede prea bine, doar ici şi colo palide raze cad pe podea, pe clopot, fără să pătrundă totuşi pînă în ungherele întunecate. "Nu-i nimeni, părinte, cine să aibă curajul să doarmă o noapte cu sfinţii?", glumeşte Gheorghe. "Păi, atunci pune lacătul şi 'ai să mergem", îi răspunde grăbit popa. Cînd în sfîrşit a auzit cheia răsucindu-se în lacăt, Ghinea a respirat uşurat, a ieşit din ascunzătoare şi-a coborît în altar. Ştia că aici îşi păstrau creştinii lăzile cu scule, aici se păstrau averile tuturor celor din mahala, aici se găseau bogăţiile şi comorile mahalagiilor cu stare. Nu era unul care să n-aibă încredere în siguranţa oferită de altarul bisericii, nu era unul, care să nu apeleze la popă ca la un bancher şi un paznic d