Tot eu, cel vechi, sînt. În aceeaşi maşină. Poate mai spălată ca oricînd. Asta cred că mă scoate din sărite cel mai mult. Maşina se spală, maşina se schimbă în toate ale ei, eu rămîn. Uite, mi-am cîrpit un cauciuc la un ţigan în Sinaia şi acela a rezistat vreo săptămînă. Bine, ştiţi povestea, mi l-am cîrpit fiindcă nu mai aveam nici roata de rezervă validă. Cred că roata cîrpită mai rezistă şi astăzi. Ce mi s-a întîmplat? Păi, în loc ca, pe linişte, să fac rost de o roată de rezervă şi să-mi înlocuiesc cîrpeala ţiganului, am tot spus că nu e urgent, că nu am bani şi uite, într-o dimineaţă de drum lung de tot, fac pană la încă o roată. Deci, aveam după mintea mea: roata cîrpită a ţiganului, una găurită, două normale. Nu mai am de ales şi intru într-un service cu pretenţii. Şi oamenii încep să-mi arate: una cîrpită, gata să sară în aer, a doua cu pană, a treia plină cu ace, gata de pană, a patra, tocită, descărnată. Chinul a mers mai departe: "Aţi mers cu roţi de iarnă. De ce nu le-aţi schimbat?". Aşa am ajuns în situaţia de a lua cinci roţi de la firmă. Ce spune asta? Ce cunosc despre mine: bruma mea de grijă pentru maşină nu-mi depăşeşte comodităţile. Ca şi cunoştinţele mele despre maşină. Maşina e un robot acum şi m-am întrebat, pe drumurile pustii pe unde mă duce: ce mă fac dacă nu mai porneşte? Mă tractează un cal, dau un telefon şi vin cei cu trailerul să mă remorcheze. Bun, dar eu, eu, cum o scot din criza ei de nervi? Nicicum, nu mă pricep şi gata. Iar cînd fac pană, încep să schimb roata, dar mai bine mă opresc şi chem un taximetrist, un şofer de autobuz. E mai sigur, nu? N-am prea multă încredere în ce nu ştiu. Ca să nu fiu aşa pesimist şi biciuitor la adresa mea... uite aşa se salvează oamenii între ei, îngrozitor, nu? Deci, vorbesc de un salvator şi acela este salvatorul gîndurilor mele. Este Nicu Murăruş. Dacă pe vremuri m-a învăţat cum să nu-mi fie teamă