Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Figuri

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 septembrie 2005 ·

La o bere pe stradă. Cald ca-n Bucureşti. E o zonă de pe lîngă Soho, "multicolorată", ca să inventez un cuvînt. Tipurile umane de aici sînt, evident, mult mai variate decît sîntem obişnuiţi în România. Federico Fellini ar fi avut cel puţin tot atîta material de inspiraţie ca şi la Roma. Să mă explic: Tocmai trece pe lîngă masa mea, cu mers ţopăit, un negru din acela cu tentă uşor cenuşie, cu turul blugilor pe la genunchi. Două englezoaice, blonde şi pistruiate, îşi tîrşîie papucii în urma lui. Traversează strada de parcă le doare în fund de tot ce e pe lumea asta. O femeie de vreo 55 de ani, cu multe riduri pe faţă, în costum de piele, îşi bălăbăne în mînă o cască de motociclistă. Dobitocul de la masa vecină, un ins cu părul sculat de trei centimetri din cauza gelului, îmi cere o ţigară. Îi întind pachetul şi-şi bagă în el două degete ca nişte morcovi plini de pămînt. Cu destulă greutate, apucă două ţigări şi-mi spune că una e pentru partenera lui, o femeie îmbătrînită înainte de vreme, cu multe lanţuri la gît şi cu un ochi umflat. Pe trotuarul de vizavi trec trei bărbaţi corpolenţi, toţi raşi în cap, povestind ceva. Unul se opreşte să rîdă cu un fel de behăit zgomotos. Mai merge trei metri şi iar se opreşte să behăie. La orizont se profilează însă o blondă fatală, care dă din şolduri. Captează toate privirile. Păr lung şi fustă vaporoasă. De sub ea se profilează însă nişte picioare cam strîmbe. Pe măsură ce se apropie, devine tot mai evident că, în ciuda sînilor foarte mari, e vorba de un travestit sau de un hermafrodit sau mai ştiu eu ce soi incert. Dobitocul de alături îmi cere şi bricheta. Mulţumeşte şi eu încerc să zîmbesc amabil. Mă măsoară atent şi simte nevoia să-mi spună că sînt un gentleman. L-aş înjura pe româneşte, tot n-ar înţelege nimic. Dar îmi distrage atenţia un alt personaj, care circulă chiar pe mijlocul străzii. Un negru cu o coafură incredibilă.

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 24 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 2 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 2 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 4 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°