Există şi alt fel de luptă electorală. Nu doar cel cu care ne-am obişnuit (bancuri prea groase sau prea subţiri, suporteri supra-încălziţi, sudălmi, indiscreţii, temperament, gintă latină dezlănţuită). Săptămîna trecută, pe toate canalele de televiziune germane, s-a transmis dezbaterea finală dintre actualul cancelar, Gerhard Schröder, şi contracandidata sa, Angela Merkel. Atmosferă mai curînd aseptică, mici ironii de ambele părţi, dar şi mici amabilităţi, surîsuri, volubilitate măsurată: la sfîrşit, diferenţa de lungime dintre discursurile celor doi era, fără efort şi fără intervenţii drastice din partea moderatorilor, de numai o secundă. Ceva nou a apărut totuşi în stilul de campanie de azi: ceva care nu exista, de pildă, pe vremea luptei din 1976 dintre Helmut Schmidt şi Helmut Kohl. Acum treizeci de ani, accentul cădea pe idei şi principii. Acum - pe cifre şi pragmatism. Demagogia de ieri era una a valorilor şi a formulării. Demagogia de azi e una a promisiunilor şi a dexterităţilor tehnocrate, afişate la rece. Mai mult de trei sferturi din timpul de emisie s-a cheltuit, de-a lungul dezbaterii cu pricina, pe teme privind piaţa muncii, fiscalitatea, protecţia socială. Fără ornamente, fără gesturi spectaculoase, fără idealism. Nimic din categoria "Să construim împreună speranţa!". Sloganul n-are albastruri şi rozuri, trandafiri şi armăsari frenetici. E sec şi orizontal: "Mai multă creştere economică, mai multe locuri de muncă!", "Mai mulţi liberali, mai puţin şomaj!". Nu poţi să nu observi strania inversare a strategiilor. La noi, unde toată lumea e sufocată de "meandrele concretului", se cultivă, în campanie, zborul înalt. În Germania, unde şomerii o duc aşa de bine încît nu ies din şomaj decît constrînşi, se vorbeşte numai de bani şi impozite. Aşadar, nu vorbim despre ce ne trebuie, ci despre ce avem deja: la noi - speranţa (de a trăi mai bine), la ei - traiul bu