Pînă nu demult, de cîte ori coordonam un dosar dilematic cu o temă mai "privată", mă loveam de puţinătatea textelor (narative, teoretice) legate de viaţa măruntă, cotidiană. Fie că era vorba despre sinucidere, fumat, minuni sau amor, fie că era vorba despre "ce se cuvine şi ce nu se cuvine", suflet, omul nou sau bordeluri - lucrurile se aşezau destul de greu în spaţiul care suscită, de obicei, interesul personal. Despre sinucidere găseam zeci de volume în franceză, despre minuni - bibliografii complete în mai multe limbi, despre amor - biblioteci întregi şi scrieri în toate registrele. La noi însă, puţine lucruri fiabile, bine scrise şi documentate pînă la capăt. Obsedaţi ani de-a rîndul de istoria mare şi de contrafacerile ei ideologice, se pare că am lăsat mica viaţă de toate zilele, din marea viaţă oficială şi festivă, să se odihnească pînă la fezandare în arhive şi biblioteci... Abia în ultimii ani, cam din 2000 încoace - cînd istoriile personale ale unor personaje nonficţionale, nonliterare şi cu totul neimaginare au început să se deruleze la confluenţa mai multor discipline -, am văzut mai clar ce-am pierdut. Din arhive neatinse, din jurnale nepublicate sau reviste păstrate la fondul secret a apărut o viaţă multicoloră, încă proaspătă şi cu atît mai credibilă cu cît este mai îndepărtată de prezent. Sînt lucruri pe care memoria literară le-a uitat cu totul, dacă le-a ştiut vreodată, memoria istorică le-a trecut la neglijabile şi muzeistice, iar memoria socială, cea mai scurtă dintre ele, le-a pierdut în malaxorul prezentului. Şi totuşi, întrebarea pe care şi-o pun - într-un fel sau altul - cele cîteva incursiuni în viaţa privată românească din ultimul timp se referă la prezent. "Cine sîntem?" - se întreabă Constanţa Ghiţulescu în insolita sa carte despre "Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVII-lea". Poveştile extrase de