Articolul despre Mihai Eminescu din volumul III al DGLR a fost realizat, în colaborare, de cei doi preşedinţi ai înaltelor foruri culturale din România şi Republica Moldova: Eugen Simion şi Mihai Cimpoi. Doi critici literari de autoritate şi, în acelaşi timp, autori ai unor volume semnificative despre poezia şi proza eminesciană. Însă, dincolo de abundenţa impresionantă a bibliografiei, textul celor doi exegeţi are un caracter descriptiv-eseistic discutabil în unele puncte. Ideile politice ale lui Eminescu, de pildă - ca să mă opresc doar la acest aspect - sînt expediate în descripţii impresioniste. Micul text polemic al lui Cristian Preda din Dilema nr. 265 (cel despre "nulitatea" gîndirii politice eminesciene...) e combătut pe larg printr-un sofism: "Şi apoi, cînd este vorba de teoriile unui mare creator, ce importanţă are progresismul sau conservatorismul său? Importanţă are doar creaţia din interiorul sistemului ideologic. Creaţia poate transforma o teorie discutabilă într-o utopie acceptabilă estetic... A judeca articolele sale din unghiul practicii sociale este o eroare de situare. Eminescu nu era actual, din această perspectivă, nici în 1877, nici în 2003. Soluţiile sale sînt impracticabile..." Tipic pentru polemicile culturale de dinaintea lui 1990, argumentul confirmă - involuntar - opinia lui Cristian Preda: "nulă" din unghiul praxisului social, gîndirea politică a lui Eminescu ar fi relevantă doar prin poeticitatea utopismului ei... De fapt, a evalua din unghi exclusiv estetic filozofia politică a unui mare scriitor reprezintă, mai ales în cazul de faţă, o inadecvare la fel de vădită ca şi negarea gîndirii sale politice pe considerentul inactualităţii/impracticabilităţii. Asta, desigur, în cazul cînd reflecţia lui nu e "realmente nulă"... La urma urmei, şi Joseph de Maistre, şi Donoso Cortes, şi ceilalţi reacţionari europeni ai secolului XIX erau la fel de