S-ar putea ca poezia să nu mai fie duduia aia fardată din greu cu metafore, bosumflată şi inaccesibilă, care catadicsea să apară într-un tîrziu (ca un înger suav printre ţigările fără filtru şi paharele cu vodcă) la invocaţiile prelungi ale unor tarabostes cu barbă. E posibil să i se fi aplecat de la hergheliile de cai, pietre şi necuvinte, cum la fel de plauzibil este ca ficatul ei de muză translucidă să fi cedat totuşi în timp de la atîtea vizite obositoare prin bombe, localuri, bodegi sau manuale de română. O ştire de dată mai recentă, neconfirmată încă de televiziunile noastre, vorbeşte de o cîrdăşie, cel puţin suspectă în opinia mea, între fosta duduie şi cartierele de blocuri. S-ar părea că la mijloc se află o gaşcă de tineri şi tinere lipsiţi de orice fel de scrupule care au găsit de cuviinţă (ca o diversiune, cică, la o realitate prea puţin metafizică) să o sechestreze pe duduia în cauză şi s-o supună la tot felul de perversiuni. Se zvoneşte chiar că au fost publicate cîteva pictoriale în care limba română frecventa poezia în cîteva ipostaze nu tocmai decente pentru o doamnă în pedigriul căreia figurează atîtea personalităţi de seamă ca Ienăchiţă Văcărescu, Dimitrie Bolintineanu sau Aron Cotruş. Sub ciclul "iarna nu-i ca vara, iar octombrie nu-i noiembrie", cred că unii dintre dvs. aţi pierdut ocazia ca pe 27 octombrie în Club A, odată cu lansarea volumelor de poezie Submarinul erotic - Emil Brumaru, europa. zece cîntece funerare - Elena Vlădăreanu, cîntece eXcesive - Dan Sociu, circul domestic - Claudiu Komartin, corpuri româneşti - Răzvan Ţupa, şi totodată cu relansarea Editurii Cartea Românească, să verificaţi dacă toate vorbele grele privind implicarea - să spunem - a unei anumite părţi a poeziei în tot felul de activităţi subversive soldate cu dinamitarea unor socluri sfinte, efigii sacre sau transhumanţe milenare, îşi au sau nu rostul. Din punctul meu d