Şi a venit rîndul amorului..... De pe la 1780 şi pînă tîrziu către 1834, femeile s-au bucurat cu entuziasm de fiecare ocupaţie militară, mai ales cînd noi ocupanţi veneau din Vest sau din Est şi aduceau cu ei maniere, uniforme, ceaiuri, pasiuni, versuri, dansuri, muzici. Liubovul devine amor, hamor sau amoraş. Cu tenacitate şi repeziciune, acest "vrăjmaş de amorez" se infiltrează în palatele domneşti, conacele boiereşti, prăvăliile negustoreşti, în curţile meşteşugarilor şi pe prispele ţăranilor. Mahalagioaicele s-au grăbit primele să îmbrăţişeze arta iubirii şi să se smintească în braţele soldaţilor şi ofiţerilor ruşi, austrieci, francezi, suedezi, nemţi, chiar şi turci. Fără să stea prea mult pe gînduri, fără să reflecteze la consecinţe sau suferinţe, româncele îşi părăsesc casele, soţii, copiii şi se perindă prin taberele militare, pe la conacele ofiţerilor, prin bordeluri şi cîrciumi, prin pivniţe şi poduri. Maria lui Chiţu Zidaru din mahalaua Popa Cosma, "în zilele nemţilor" (1787-1792) se apucă de "fapte netrebnice", fugind în lume, abandonîndu-şi soţul şi cele două copile. Reîntoarsă după nouă luni de aventură, Maria fuge iarăşi cu unul Mihai poştaşul "la Giurgiu, luîndu-i Ťsoţuluiť şi taleri 170 şi alte lucruri ce au mai avut în casă". Anuţa din mahalaua Podul de Pămînt nu se sfieşte să se aventureze în patimile inimii cu fiecare soldat şi fără să ţină cont de culoarea uniformei militare, speriindu-l pe Marco dulgherul şi îngrozindu-i pe vecini. La începutul "răzmeriţei" (1787), cînd "s-au pornit ascherlii a trece pe aici prin Bucureşti, numita Anuţa au fugit la turci, fiind bărbată-său dus afară la ţară". După trei luni de iubire, turcii părăsind Bucureştiul, Anuţa revine acasă, dar nu pentru mult timp, căci odată "viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbată-său şi încîrdoşindu-se şi cu nemţii au avut întîlnire cu