de ce, într-o lume fără repere, standardele fizice ar trebui puse la treabă Nu trageţi în reporter! Mă predau şi spun tot: eu am fost cu ideea de a cîntări cărţile, criticată în Dilema veche trecută. Dacă vă mai aduceţi aminte, reporterul de la Observator a făcut un experiment simplu: a stabilit, cu oarecare certitudine, cît costă kilul de carte luat de la tîrg. Ideea era simplă şi (hai că mă laud!) postmodernă: să dăm figuranţilor cu bani, băieţi de Dorobanţi, un reper financiar, în lipsa oricărui altul. Unul pe care pot să-l înţeleagă. Unul care îi poate face să iubească literatura, din acelaşi motiv pentru care iubesc gipanul: pentru că e scumpă. Probabil că ironia a scăpat multora. Poate şi pentru că ne place să ne închipuim că ştiri la televizor fac doar idioţii, în vreme ce oamenii... mă înţelegi, inteligenţi, se ocupă cu chestii mai serioase şi mai cu ştaif. Totuşi am decis să nu pun la suflet şi să merg mai departe cu aplicaţiile sistemului metric, în nădejdea că le voi şi putea patenta într-o bună zi. Iată şi primele propuneri: Metru' de poezie . Ştim cu toţii că poezia nu se vinde neam, în schimb berea la metru de la Becker Brau are fanii ei de fiecare seară. Metrul de poezie ar urma să se comercializeze în magazinele de electrice şi obiecte de uz casnic, în genul Bricostore. Pentru început n-aş face diferenţe între autori şi aş propune un preţ fix, neapărat cu mulţi 9 în coadă. Evident, poezia asta ar urma să fie imprimată pe ceva util, cum ar fi cablul TV (de la priză pînă la aparat) sau mocheta de pe hol (de la toaletă la bucătărie). Artiştii sînt liberi să se adapteze, în creaţia lor, suportului fizic, inclusiv culorii lui. Arta trebuie să aibă totuşi o bază în viaţă, ce mama naibii! Joule-ul de emoţie . OK, emoţia nu se măsoară în jouli, dar n-am găsit nimic apropiat. Aş folosi această unitate de măsură pentru cinematografia românească, aflată în acest