* Umbrele trecutului / A History of Violence (SUA, 2005), de David Cronenberg. Tom (Viggo Mortensen), protagonistul noului film al lui David Cronenberg, Umbrele trecutului, are toate datele unui erou american după modelul lui Gary Cooper. Îl cunoaşteţi: înalt, liniştit, modest, aspiraţii normale (o soţie, nişte copii, un salariu), trăsături sculptate, vorbă domoală şi talentul acela - de la sine înţeles - pentru violenţă. De la sine înţeles? De la sine înţeles - una dintre primele şi cele mai durabile satisfacţii ale cinefilului (cel puţin la masculul speciei) a fost dintotdeauna aceea de a aplauda, cu conştiinţa împăcată, talentele de ucigaş demonstrate de un om de treabă. Aşa se face că, atunci cînd Tom ucide doi oameni răi, intraţi într-o seară în orăşelul în care locuieşte şi în diner-ul în care serveşte, poţi să fii prea ocupat cu aplaudatul ca să observi din prima că e ceva în neregulă cu talentul lui Tom: e prea mult pentru un om de treabă. De unde-i vine? Dintr-un trecut de ucigaş profesionist, pe care îl ţine ascuns? Aşa susţine înfiorătorul gangster din Philadelphia (Ed Harris) care se înfiinţează în orăşel imediat cum îl recunoaşte (sau îl confundă) pe Tom (sau Joey, cum îi spune el) la televizor. Sau e ceva ce-a zăcut dintotdeauna în el, neştiut şi nefolosit? La urma urmei, ceva asemănător pare să se ascundă şi în fiul lui adolescent, care se comportă neobişnuit de paşnic şi de matur pînă în momentul în care bagă în spital trei bătăuşi entuziaşti de la el de la şcoală. El unde şi-a format reflexele de ucigaş? Pe de altă parte, coregrafia de expert a lui Cronenberg ne face conştienţi de diferenţele dintre cele două performanţe sîngeroase: mişcările fiului sînt şocant de eficiente pentru un începător, dar sînt mişcări de începător, repezite şi înfierbîntate, în timp ce ale tatălui sînt un model de viteză fără precipitare şi de judecată rece în focul acţiuni