Angela Merkel îşi pune în dificultate nu doar rivalii şi partenerii, admiratorii şi detractorii, ci îi provoacă pînă şi pe politologi, strategi şi publicişti să-şi bată capul acum cu "fizica puterii" şi cu "chimia succesului", creînd dileme şi lingviştilor, nu atît la ea acasă, cît în unele ţări europene. O fetiţă din estul Germaniei, crescută la umbra marelui ex-cancelar Kohl, se emancipează de sub tutela acestuia. Face o ascensiune fulminantă, ajunge în fruntea Partidului Creştin-Democrat, prin excelenţă masculin şi conservator şi, fără a uza de recuzita farmecelor sau a puterii de seducţie specific "feminine", rămînînd invulnerabilă la atacurile de orice fel, reuşeşte să-şi îndepărteze şi să-şi reducă la tăcere rivalii. La 22 noiembrie, devine prima femeie cancelar a Germaniei şi, pe deasupra, şi "cel mai tînăr şef de Guvern" din istoria Republicii Federale. Limba română a recurs - după cum se vede - la apelative "masculine" pentru a desemna funcţia Angelei Merkel. Cînd a afirmat ironic într-un interviu: "Faptul că sînt femeie nu poate fi trecut cu vederea", Angela Merkel pare a fi făcut aluzie şi la o "incompatibilitate" - adînc înfiptă în mentalitatea colectivă şi întreţinută prin prejudecăţi - între identitatea feminină şi prerogativele puterii politice. Dacă Platon alunga poetul din cetate, religia şi uzanţele politicului au îndepărtat, pînă nu de mult, aproape complet femeia din cetate. Radicalismul şi violenţa islamismului sînt în parte şi o consecinţă a acestei excluziuni. Iar dincolo de geografie şi mentalităţi, limbajul poartă urmele discriminării. Suportă sau nu suportă funcţia de cancelar genul feminin? Francezii, mai temerari, printr-o perfectă adecvatio rei, au aflat pe dată cuvîntul potrivit: "la chancelière", după ce mai întîi o porecliseră pe Angela Merkel "Madame Allemagne". Germanii, în pofida unor vechi tradiţii şi prejudecăţi care reduceau cond