* Emil Brumaru, Submarinul erotic, ilustraţii şi copertă de Radu Răileanu, Editura Cartea Românească, 2005.

Trebuie să fii "îngerul jongler" Emil Brumaru pentru ca - după ce ai fost suprarealist (neortodox), manierist oniric, antimodernist şi pre-postmodern - să deschizi seria de poezie de la "Cartea (poli)românească" cu douămiiştii ca vîrf de lance. Ideea reluării - în cap de colecţie - a poemelor lui Brumaru din periodice, reeditate pentru prima dată în antologiile de la Editura Cartier, spune simultan două lucruri: o dată, că Emil Brumaru este, într-un fel esenţial, precursorul tinerilor poeţi ai momentului; pe de altă parte, faptul că el omologhează poetic, mai mult decît au făcut-o criticii generaţiei sau cenaclurile ei, "generaţia anti", cu poeţii săi buni sau răi, însă sigur în formare. Este, desigur, mult marketing la mijloc, însă şi o doză de adevăr în juxtapunerea aceasta, căci, în mod clar, cei patru poeţi tineri publicaţi simultan cu Brumaru (Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu şi Dan Sociu) sînt poeţi autentici, de vocaţie.

Totuşi, cum reuşeşti să fii precursorul mai multor generaţii, cum faci să nu se "despartă" (public) nimeni de tine ca poet, cum poţi să rămîi - pînă la capăt - într-o atenţie underground a publicului, singura care te conservă? Probabil scriind aşa cum scrie Emil Brumaru, cu armele celui mai rafinat cunoscător al marii literaturi, despre amor, singurătate, concupiscenţă şi moarte. Scriind şestovian - ar zice Lucian Raicu - adică atent la adevărurile ultime, în egală măsură ale trupului şi ale sufletului. Scriind, mai ales, o poezie aflată dincolo de curente, generaţii şi mode, care-şi ridică din timp în timp periscopul pentru a prospecta bazarul colorat al literaturii vremii.

E drept, în vremurile noastre dezinhibate, periscopul "submarinului erotic" Brumaru se radicalizează vizionar şi generos, ca un pr