La scurt timp după realizarea acestui articol, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, a trimis o notă asociaţiei non-guvernamentale "Salvaţi Copiii", cerînd detaliile unui caz de exploatare de minori, semnalat de aceştia, de nenumărate ori pînă atunci, autorităţilor, fără nici un rezultat, dar care, în urma interviului acordat Dilemei vechi, se pare că a ajuns, în sfîrşit, şi la urechile guvernamentale.
Cu alte cuvinte, cine păzeşte "drepturile copilului" în drumul lor de la hîrtie, înspre stradă? Cum numărul copiilor străzii creşte parcă direct proporţional cu înfiinţarea de instituţii şi organizaţii pentru rezolvarea problemei lor, unde este, de fapt, protecţia copilului? Directorii de cămine şi cei care lucrează în domeniu se spală pe mîini, spunînd că minorii sînt cei care fug de orfelinate; cît de adevărată este o asemenea afirmaţie? Şi cît de "constructiv" este ridicatul temeinic din umeri?
Copiii nimănui?
Abuzul în propriile familii. Abuzul în instituţii. Sărăcia şi lipsa intervenţiei serviciilor sociale. Lipsa unor mecanisme care să pună în aplicare legea. Toate au dus, în timp, la creşterea numărului copiilor care trăiesc şi muncesc în stradă. Conform unor statistici ale asociaţiei "Salvaţi Copiii", în prezent, în România sînt aproximativ 5.000 de copii ai străzii, 2.000 în Bucureşti. Dintre aceştia, 1.500 provin din familii, iar 500 din instituţiile de protecţie a copilului. Datele unui studiu asupra muncii copilului arată că peste 70.000 sînt implicaţi în diferite forme de muncă. În mediul rural, 70% dintre copiii cu vîrste cuprinse între 6-14 ani, consideră munca un lucru firesc. Obligaţiile lor zilnice încep de la gătit, hrănirea animalelor, la curăţarea grajdurilor sau diferite munci agricole.
Un studiu al ILO IPEC şi "Salvaţi Cop
