La Teatrul Naţional, în Sala Atelier, mare expoziţie mare. De figuri de ceară, venite tocmai din Sankt Petersburg. Afişe peste tot, aşteptări vesele: vom vedea, probabil, oameni celebri, din diverse epoci, în ipostaze neconvenţionale. Destinşi, păşim înăuntru, în ciuda faptului că nu ne putem înţelege prea bine cu bărbosul de la intrare, care ştie, evident, numai rusă.

Înăuntru, la prima vedere, o atmosferă plăcută. Multe exponate, aşa cum am mai spus, în costume de epocă. Două fete de vreo 20 de ani, ba chiar mai mici, se oferă să ne dea explicaţii, pe gratis. De ce nu. Şi începem să înaintăm sistematic, ca orice vizitator de muzee, care se respectă, cu un amestec de reverenţă şi curiozitate. Şi, desigur, respect în faţa exponatelor, chiar dacă nu e vorba nici de Monalisa, nici de Venus din Milo.

Cel dintîi care ne ia ochii, dezbrăcat pînă la bust, este Yeti, omul zăpezii: aflăm că acesta e singurul care nu e făcut din ceară. De fapt, e chiar simpatic, nu pare prea fioros. Intră în categoria "Cei mai enigmatici oameni ai Terrei", una din secţiunile expoziţiei, căreia i se adaugă "Misterele subterane" şi "Cabinetul anatomic". După Yeti, o fată care moţăie, în cămaşă cadrilată şi cu păr de culoarea cînepei. Poza cu ea costă 1 RON. "O colegă" - ne spune juna ghidă. Dar, evident, din ceară.

Ne afundăm tot mai adînc în tenebrele expoziţiei. Căci tenebre se dovedesc a fi, sala găzduind oameni şi obiceiuri din istorie, care pur şi simplu îţi fac părul măciucă şi-ţi întorc maţele pe dos: la propriu. Tot ce am detestat mai mult vreodată sau, mai bine-zis, m-am ferit să cred că există, se află acum expus în faţa mea, cu inocenţa figurilor de ceară, care spun: acesta e crudul adevăr istoric şi perversa natură umană, eu doar vă arăt, fidel cu realitatea. Căci în cazul acestei expoziţii doar asta contează: respectarea realităţii. Tînăra ghidă despre asta ne ş