* Puşcaşi marini / Jarhead (SUA, 2005), de Sam Mendes.
Bazat pe memoriile lui Anthony Swofford, participant la primul război din Golf, noul film al lui Sam Mendes, Jarhead, e un portret al puşcaşului marin în inacţiune - împotmolit luni întregi în aşteptarea bătăliei şi apoi trezindu-se dintr-odată în cenuşa ei, fără să fi apucat să contribuie cu un singur foc (avioanele şi tancurile au făcut totul). Dacă privirea lui Mendes este sau nu atît de obiectivă cum vrea să pară, dacă portretul e colorat de o antipatie ireductibilă pentru subiect sau de o discretă căldură umană, cît din efectul său provine din ce ştim despre comportamentul soldaţilor americani în celălalt război din Golf (în special despre abuzurile de la Abu Ghraib) şi cît provine, pur şi simplu, din susceptibilitatea noastră de civili - acestea sînt lucruri greu de stabilit. Cert este că Puşcaşi marini e foarte-foarte departe de a fi un videoclip de recrutare.
În 1989, cu Străinul lui Camus la el şi cu sentimentul că s-a rătăcit în drum spre colegiu, Swafford (Jake Gyllenhaal) ajunge, mai mult sau mai puţin intact (instrucţia preliminară includea şi lovirea recrutului cu capul de tablă), într-o unitate de lunetişti. Camarazii îi fac o primire călduroasă: după cum sar pe el, par chitiţi să-l violeze, dar de fapt nu vor decît să-l însemne cu fierul roşu, şi nu acum, ci mai tîrziu, cînd va fi demn de onoarea asta. Ca să ajungă acolo, trebuie să-şi scoată din cap orice gărgăuni o fi găzduit pînă atunci (ofiţerul său se uită peste Străinul şi îl aruncă la coş) şi să facă loc pentru valorile corpului de elită în care speră să intre, începînd cu ideea că fără puşca lui e nul; după cum comentează el din off, cuvîntul jarhead (în traducere literală, "cap de borcan") nu se referă doar la aspectul exterior al ţestei soldatului, ci şi la condiţia sa de recipient gol care urmează să fie umplut cu tot
