* Elfriede Jelinek, Excluşii, traducere şi note de Maria Irod, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005.
Se pare că Elfriede Jelinek e o persoană cam urîcioasă. Pe de altă parte, se pare că există o boală numită fobie socială, de care ea suferă în sensul propriu, adică la modul patologic, maladia cu pricina fiind şi unul dintre motivele pentru care această mare scriitoare austriacă a refuzat să ia parte la festivitatea de la Stokholm, în 2004, cînd i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură.
Nu e greu de intuit, aşadar, cîtă morbiditate poate încăpea în optica unui asemenea autor, cînd vrea să-şi contextualizeze social personajele. Încape cu carul, fireşte. Ba chiar cu carul mare. Dar, vorba aceea, cîtă morbiditate, atîta literatură forte, tulburătoare, copleşitoare. Romanul Excluşii e, în acest sens, cît se poate de elocvent. El are la bază un fapt divers înregistrat în 1965 (un adolescent care-şi masacrează familia), dar scriitoarea mută istorioara respectivă la sfîrşitul anilor '50, în perioada de tranziţie postbelică a Austriei, o epocă mult mai nimerită pentru cele patru personaje principale, aflate ele înseşi la o vîrstă eminamente a tranziţiei. Sînt patru liceeni şi un tînăr muncitor, a căror poveste porneşte de la tarele propriilor familii (fiecare situată pe o altă treaptă socială şi altfel colorată politic) pentru a sfîrşi în nihilism şi violenţă gratuită, după îndelungi popasuri la umbra Străinului lui Camus.
Elfriede Jelinek are acea sensibilitate central-europeană aplecată înspre absurd, stranietate dezinvoltă, firesc al nefirescului, dar mai are şi un gen special de artă a convulsiei, prin care chiar devine o scriitoare inconfundabilă
* Elfriede Jelinek, Excluşii, traducere şi note de Maria Irod, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005.
Se pare că Elfriede Jelinek e o persoană cam urîcioasă. Pe
