Alan Hollinghurst a obţinut Booker Prize în 2004 şi figurează pe lista celor mai dezirabili autori din planurile editoriale. Juriul de la Booker Prize e recunoscut pentru integritate şi absenţa oricărei imixtiuni extraliterare în criterii. Chris Smith, preşedintele juriului din 2004, era homosexual. Însă speech-ul său de motivare a alegerii lui Hollinghurst a făcut referire la The Line of Beauty drept cartea unde se mişcă "fascinating but dislikeable characters, through the mid-eighties, fuelled by coke and gay sex, touching the fringes of Tory politics". Dacă feminismul încerca să descompună ("să deconstruiască") o perspectivă eminamente masculină asupra povestirii, pornind de la premisa că o literatură emisă de "bărbaţii europeni albi şi morţi" nu poate fi decît limitată şi limitativă, romanul lui Hollinghurst pune între paranteze deconstrucţia şi tratează direct cu ficţiunea. Cartea nu asumă o ideologie a identităţii gay, ci reîncarcă estetic o formă de iubire. Dincolo de ochiul inocentului Nick Guest, un homosexual îndrăgostit, cu aceeaşi conduită a dorinţei ca a oricărui hetero, cartea are o miză mai mare decît a postula identităţi în luptă cu alte identităţi. Este o frescă socială, venind pe drum lin de la Galsworthy şi Huxley. Anii '80 în Londra epocii Thatcher, ipocrizia şi inocenţa. Aristocraţia decadentă şi adicţia la stupefiante trimit la Wilde şi De Quincey (poate nu e întîmplător că Hollinghurst a absolvit acelaşi liceu cu Wilde). The Line of Beauty este un roman al unui scriitor foarte erudit, construit în maniera unui good, old realism făcînd trimiteri niciodată explicite la tradiţie. Henry James este arhitextul, supratema lui Hollinghurst şi, prin extensie, a lui Nick Guest, naratorul şi autorul unei teze despre stilul scriitorului. Stilul lui James e prototipul, platonician, al frumuseţii. "Nick era la apogeul iubirii lui tinereşti pentru Maestr