repere pentru o (imposibilă) istorie a "homosexualităţii"
* ...nici în greacă, nici în latină, limbile întemeietoare ale civilizaţiei europene moderne, nu există un cuvînt care să însemne "homosexual" sau "homosexualitate". Există, în schimb, o droaie de cuvinte pentru a-l desemna, întotdeauna în chip insultător, pe partenerul pasiv într-o relaţie (sexuală, mai rar afectivă) cu un partener de acelaşi sex. Condamnarea sistematică a pasivităţii este trăsătura definitorie a sexualităţi(lor) greco-romane.
* ...în mentalitatea greco-romană, oamenii nu se împart în funcţie de sexul partenerului (sexual ori afectiv), ci în funcţie de poziţia lor (activă ori pasivă) în cadrul relaţiei. Diferenţa aceasta, esenţial diferită de împărţirile moderne în homosexuali şi heterosexuali (plus, eventual, bisexuali) e strîns legată de structura societăţii antice, dominată de bărbaţi, care aveau dreptul "natural" şi de la care se aştepta să domine (sexual, social şi intelectual) categoriile "inferioare": pe cei inferiori social, minorii, femeile, sclavii de ambele sexe.
* ...alegerea între un partener de sex masculin şi unul feminin era la îndemîna oricărui bărbat liber, în limitele legii ce condamna adulterul (sexul cu nevasta altuia) şi violul (sexul fără consimţămîntul partenerului de condiţie liberă, fie el femeie ori bărbat). Alegerea aceasta era o chestiune de gust, nu de opţiune existenţială, ea nefiind definitivă (decît în anumite cazuri, privite de autorii antici ca nişte ciudăţenii), nici exclusivă. Condiţia "normală" a bărbatului în Antichitate (şi nu numai) era "bisexualitatea".
* ...cea mai eficientă metodă de a păta reputaţia unui bărbat (cap de familie) era afirmaţia publică (ori insinuarea zvonului) că respectivul a fost pasiv într-o relaţie cu un individ de acelaşi sex ori de sex opus (i.e. s-a lăsat penetrat într-o relaţie cu un alt bărbat; a sa
