- povestiri adevărate din Malaezia
Kuala Lumpur într-o după-amiază
Dacă eşti obişnuit cu peisajele marilor capitale europene, cu clădiri istorice şi faţade monumentale, cu cafenele încîntătoare şi străduţe înguste, pietruite, cu flori la ferestre, atunci cînd ajungi în Kuala Lumpur, metropola asiatică, găseşti cu totul altceva. Dacă, dimpotrivă, eşti obişnuit cu peisaje americane, atunci zgîrie-norii sînt probabil ceva obişnuit şi nu te impresionează mai deloc, deşi în Kuala Lumpur te poţi uita în sus, pînă hăt-departe înspre cer, la Petronas Towers, cea mai înaltă clădire din lume. După o vreme, cînd renunţi la obiceiul de a face comparaţii şi laşi lucrurile să curgă pur şi simplu în faţa ochilor tăi şi să-ţi pătrundă nealterate în minte, oraşul începe să-ţi vorbească pe limba lui.
Zgîrie-norii răsar dintr-o mare de verdeaţă ecuatorială, întinzîndu-se drepţi şi perfecţi către cerul mereu cald. E un amestec bizar de arhitectură futuristă şi spirit oriental. Sînt şi pagode chinezeşti, şi moschei islamice. Buddha îţi surîde enigmatic dintr-un colţ al templului, iar femeile cu capul acoperit după obiceiul musulman te privesc cu ochi negri şi migdalaţi. La început, diversitatea culturală şi mai ales religioasă te ameţeşte şi îţi zăpăceşte toate preconcepţiile. Vezi chinezi musulmani, vezi băştinaşi malaezieni romano-catolici şi nu mai înţelegi nimic. Malaezia este un fel de democraţie, în care funcţionează însă mai multe sultanate. Sultanii locuiesc la Palat şi în zilele de sărbătoare naţională supuşii îi pot vizita la domiciliu şi pot da mîna cu ei, iar turiştii pot asista la schimbarea gărzii de la Palatul Regal, un fel de copie palidă a ritualului britanic.
Cînd eşti plimbat cu maşina în inevitabilul "tur de oraş", ţi se arată parcuri perfecte, cu gazon englezesc şi ronduri de flori, cu arteziene şi monumente comemorînd obţinerea independenţ