Unul trecuse pe roşu în intersecţia Călăraşilor cu Mircea-Vodă şi cu paişpe mii de străzi. Unul încălecase roşul şi fusese oprit de o gagică-poliţist pe strada imediat următoare. Eu prinsesem stopul şi mă uitam la conversaţia regulamentară din dreapta mea. În spate, şapte zidari înghesuiţi într-un papuc carosat. Dacă auzeam eu ce spuneau zidarii, sigur auzea şi poliţista. "Mamă, are balcoane?" "Nu are, bă, păi, dacă ar avea, ce-ar căuta la circulaţie?" "Ce caşcaretă are asta! Capac de veceu!" "Trage-i-o, bă, ce-ţi ia asta carnetul?" "Fă, juma de buletin, cînd te ard?" "Femeile se fac poliţiste din perversitate, ca să aibă asigurat un bulan toată viaţa!" "O poştăăăăăăăăăăăăăăăăă ăăăăăă, o poştăăăăăăăăăăă nu-i aproape?" "Ce vroiam să te întreb, păpuşa, eşti singură în pantaloni?" "Las-o, bă, că îi e frig!" "Dar noi ce sîntem aici? Munţi de frig? Uite-ne! Sîntem fierbinţi ca dracu'!" Apoi, cei şapte zidari, calfe şi mîrlani, au avut o idee cool: "Băi, cine aruncă cu parizerul în ea mai aproape?". Şi încep să arunce cu parizer aproape de poliţistă, ca la pereţica. "Io am aruncat mai aproape!" "Bă, boule, eu!" Privesc în spatele meu şi văd că zidarii nu erau foarte

. curajoşi. Vedeau prin nişte găuri de aerisire ale carosatului. Erau voci. Iar aruncarea cu parizer se făcea prin lipsa de uşi a carosatului. Să mor eu dacă nu am plecat de la stop. Am băgat a-ntîia, a doua, a treia, iar a-ntîia, stop, a-ntîia, a doua, a treia, a patra, a cincea, stop, a-ntîia, reducem viteza regulamentar, a doua, a-ntîia, a doua, a-ntîia la stop, a doua, stai, scoatem din viteză, ia piciorul de pe ambreiaj, schimb postul de radio. A-ntîia, a doua, a treia, a doua, a treia, a doua, a treia, iar a doua, iar a treia. A doua, a-ntîia la stop, a doua, stai, scoatem din viteză, ia piciorul de pe ambreiaj, schimb postul de radio. A-ntîia, a doua, a treia, a doua, a treia, a doua, a treia,