...sau mai bine să o iau încet - că doar nu dau turcii (iar şansele - după cum vă voi sugera aici - de a mai da vreodată devin, din păcate pentru ei, tot mai mici!). Deci: să tragem aer în piept, să aprindem o lumînare parfumată (eu) sau o ţigară (dvs.), să umplem cana (cu ceai pe-a mea, cu ce vreţi pe-a dvs.). Dle Preşedinte al Senatului, trecură fix şase săptămîni de cînd v-am scris ultima dată. Şi ce mai săptămîni! Colegul Năstase, omologul dvs. din cealaltă Cameră, răpus (da' tot mai mişcă, specimenu'!); Ticu Dumitrescu, potenţial omologul dvs. de la CNSAS, aşijderea (da' nici el nu se lasă şi-i arată obrazul lui Boc!); Rapidul, echipa dvs. de suflet, duse Grantu-n epopee ("meciul secolului"! Ba "al mileniului" - zic alţii! Ba "al naţiunii" - ceilalţi!). Pe scurt: avea dreptate cine spunea că istoria se grăbeşte. O zi-două dacă mai treceau fără să vă scriu şi poate vorbeam şi despre dl Iorgovan la timpul trecut: deocamdată e incert, ba că mai e în PSD, ba că nu mai e; ba că e dat afară, ba că pleacă scîrbit!
Ei bine, şi iată că în această a 19-a epistolă pe care v-o trimit din UE, în fine, vă pot da o veste bună: ne iau! Ne bagă! Ne scot din mizerie şi incertitudine! Mă grăbesc să vă dau detalii. Povestea are ca decor Sala Madariaga din Parlamentul European din Strasbourg - şi nu sediul din Bruxelles, cum intenţionat vă dezinformau (luaţi măsuri!) unele televiziuni de-ale noastre (atenţie! Ralu Filip, fostul protejat al lui Adrian Năstase, vă trădează şi el!). Revin: i-am văzut cu ochii mei, în cea seară de luni, 3 aprilie curent. Tocmai bătuse, ding-dong, de ora şapte a serii; prin capitala Alsaciei, dincolo de geamuri, vîşş-fîşş, un vînticel mişca nori apoşi. Şedinţa, cu uşile-nchise - drept care corespondenţii români de presă aşteptau pe hol, în faţa sălii. În sală, ceva rumoare - apoi tăcere. Apar personajele. Cum te uitai, pe partea stîngă, la un c
