Deşi am mai multe cărţi pe care ar trebui să le atac (să încep să le citesc, adică), am uneori dorinţa unei mici aventuri. Iau, deci, la întîmplare, o carte din raft, de pe scaun, de pe etajeră, de unde-mi iese în cale, şi o citesc sau, după caz, o recitesc. Indiferent ce-o fi. Acum mi-a căşunat pe volumul Claviaturile timpului de Iosif Sava (Polirom, 1998). N-am fost un admirator al autorului, dar nici nu pot spune că nu-l urmăream. Avea harul să fie şi iritant şi incitant, cum zice şi Mircea Mihăieş în postfaţă. Cărţulia nu conţine transcrieri ale controversatelor sale Serate, cum bănuisem iniţial, ci jurnalul autorului din toamna lui 1995 pînă în iulie 1996. Mesaje trimise de telespectatori, scrisori de la admiratori sau adversari, articole de ziar şi consideraţii diverse, răzleţe şi grăbite.
Chiar dacă accentele cad pe muzică şi pe jalea lui Sava faţă de sărăcia vieţii culturale, mie mi-au sărit în ochi "răzleţele". Dincolo de unghiul şi orientarea autorului, "Claviaturile" îţi scot în faţă o realitate care acum, după zece ani, pare tragi-comică.
Manea Mănescu scrie elogios despre România Mare "tribuna poporului". Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor, reclamă acuzaţiile unei opoziţioniste blonde: "Liderii Uniunii de după 1990 sînt nişte mafioţi afiliaţi ai unor organizaţii de tip KGB-ist şi masonic... Cînd vom veni noi la putere, îi voi spînzura pe ăştia cu mîna mea". Un consilier de stat al lui Ion Iliescu se numeşte Dan Năstase. Din echipa de "gazetari şi cărturari" ce-l însoţeşte pe preşedinte în SUA fac parte M. Hamza, N. Corbu, D.D. Rujan, H. Alexandrescu, C. Roşiianu, N. Udroiu, A. Riza. La o recepţie, Mircea Dinescu îi spune lui Silviu Brucan: "Iată marile cuceriri ale revoluţiei - eu am fost făcut ţigan, dumneata jidan!". Mircea Radu Iacoban s-ar dori la o Serată: "Mă tem că după convorbirea dvs. cu George Pruteanu, oraşul
