Evanghelia după Iuda, parte a unui codex din secolul III-IV scris pe papirus în dialectul copt, a fost recent publicată prin strădania fundaţiei "National Geographic". Evanghelia, evident necanonică, a fost lansată ca un best-seller. Succesul planetar al Codului lui Dan Brown dovedise existenţa unui nesecat spirit consumerist religios-ocult. Prezentarea în postul Paştelui a unui document ieşit din milenarul deşert egiptean care va răsturna tot ce ştim despre Iuda Iscariotul echivalează cu succesul de casă garantat.

Am citit şi eu Evanghelia după Iuda* şi nimic din ceea ce ştim, fundamental, despre Cristos nu se schimbă. Evanghelia după Iuda aduce doar mărturii de detaliu pentru portretul lui Isus. Întîi, aflăm că Fiul Omului rîde copios. La mai toate întrebările apostolilor, pe care îi găsim într-un fel de neîntreruptă perplexitate în faţa omniscienţei Învăţătorului, El răspunde după ce rîde puţin, ca un nobelirad amuzat de întrebările unor ţînci. Poate că relaţia dintre Cristos şi apostoli o fi fost şi aşa. Mărturia Evangheliei, dacă o fi istoriceşte adevărată (căci, pînă una alta, din perspectiva Bisericii rămîne falsă, chiar eretică), poate întregi, în imaginaţia noastră, detaliile umane ale relaţiei dintre El şi apostolii Săi. La un moment dat, Isus interpretează o viziune a apostolilor despre Templu şi una a lui Iuda despre destinul său ulterior. Cu Iuda, Isus discută aparte şi îi spune "Tu vei sacrifica omul în care sînt înveşmîntat". Iuda înţelege că Învăţătorul îi dă o misiune. Evanghelia este cît se poate de clară în a arăta că, dintre apostoli, Iuda este cel mai înzestrat să Îl înţeleagă cu adevărat şi că Isus ştie acest lucru. Iuda este un fel de ales dintre aleşi. De aceea, la un moment dat, El îi prezintă Iscariotului o cosmogonie de pură extracţie gnostică. Că Isus ştia despre vînzarea lui Iuda, ştim din evangheliile canonice, dar că o sancţi