* Cu două tăişuri / Le Couperet (Franţa-Belgia, 2005), de Costa-Gavras.
Există multe lucruri de admirat în Le Couperet, tonifianta comedie neagră a lui Costa-Gavras; nu în ultimul rînd, faptul că aduce în atenţia publicului o profesie căreia cinema-ul, în superficialitatea sa, rareori i-a recunoscut nobleţea: fabricant de hîrtie. În această calitate a robotit Bruno Davert (José Garcia) timp de 15 ani, înainte de a fi concediat cu obişnuitele explicaţii în păsărească: relocalizare, restructurare etc. De doi ani, Bruno, care are doi copii adolescenţi de crescut, bate culoarele companiilor, încercînd să se reangajeze. Dar doi ani de şomaj îţi marchează atitudinea - Bruno nu-şi mai găseşte locul în "ţara surîsului obligatoriu", cum îi spune el. Are o faţă de omuleţ mîncat de griji, în genul lui Jack Lemmon, şi filmul e, în esenţă, o variaţiune perversă pe tema omuleţului necăjit care nu se lasă - care dă şi el: Bruno se satură să stea la cheremul pieţei muncii şi se hotărăşte să umble puţin la mecanismele ei - să-şi elibereze singur postul mult visat, eliminîndu-l (definitiv) pe actualul ocupant, dar nu înainte de a-şi fi netezit drumul spre angajare, îndepărtîndu-i (definitiv) pe ceilalţi şomeri interesaţi.
Prima operaţiune decurge fără complicaţii. Bineînţeles că, la următoarele, spectatorul vrea complicaţii - tot mai mari şi mai surprinzătoare -, pentru că, după cum ştie orice cineast cu frica lui Dumnezeu (pe numele lui adevărat, Hitchcock), nimic nu ajută mai mult la strîngerea legăturilor dintre asasinul de pe ecran şi complicele din sală şi nimic nu se compară cu cinematograful cînd e vorba de intermediat legături primejdioase şi excitante ca acestea. Deci vrem complicaţii - şi Costa-Gavras ne serveşte. Pîndindu-l pe unul dintre nefericiţii lui competitori (sau - cum ar prefera el să spună - "pîndind un CV"), Bruno e luat drept un obsedat sexual. Pr