Cvartetul de violoncel-rock Apocalyptica ne vizitează ţara - miercuri, 31 mai, la Arenele Romane - pentru a doua oară în contextul unei abundenţe de manifestaţii rock amintind de seria concertelor care au punctat căderea Zidului de la Berlin ori eliberarea lui Nelson Mandela. Cu diferenţa esenţială că la noi nu este clar cine e responsabil cu oprimarea şi cine cu eliberarea, iar zidul care separă România de o activitate şi o scenă rock normală se dezvăluie a fi o linie trasă în nisipul timidităţii antreprenoriale susţinută cu metodologii intuitive din sfera învîrtelilor şi marketing la nivel de zvon.

Se întrevede sfîrşitul epocii în care trupele ne vizitau ţara cu titlu de excursie sau pentru că nu aveau unde să doarmă o noapte în drumul spre Turcia. Festivalurile berii cu Bere Gratis cap de afiş xeroxat fac loc încet concertelor cu trupe străine de cotă rezonabilă şi decalaj de actualitate mai mic de 10 ani. Devine interesant de urmărit specificul naţional de trecere bruscă din anemie în hemoragie: în condiţiile în care în urmă cu 3 ani orice concert rock era o ocazie de a aduna la un acelaşi public nucleu, astăzi se invocă o selectivitate improvizată şi o segmentare inerentă a pieţei. Aceasta face din revenirea trupei Apocalyptica un act de curaj organizatoric, bazat totuşi pe afinitatea publicului român pentru instrumente muzicale sexy precum chitara şi violoncelul.

Apocalyptica este întruparea visului umed al oricărui rocker, din urmă cu 15 ani, de a-şi legitima idolii rock cu argumente culte. Personal, mă simt responsabil pentru asigurarea continuităţii zvonului conform căruia vocalistul de la My Dying Bride a cîntat operă şi s-a apucat de rock după ce, în noaptea nunţii, i s-a sinucis mireasa. Surse anonime au lansat prin '93 ideea că Dio a fost tenor înainte să treacă la nivelul superior, heavy metal. Ignorînd experimentele simfonice

. ale