"Pictez pentru a ma ivi", poate spune Florin Ciubotaru parafrazandu-l pe Paul Klee. Creator mobil, prolific, tinzand, pe spirale de sens, asumate, traite, la a dezbate menirea intru reprezentare a picturii, "Ciubo" nu a visat vreodata "Opera de arta totala", ci unda-cuanta a Fragmentului revelator. Iata o depozitie din 1981: "Refuz gestul disperat si efortul de tip eroic, indeletnicire care se departeaza de cordial si uman. Orice imixtiune in codul imaginii plastice de tip orgolios este eliminata, cunoasterea artistica fiind lipsita de vanitatea cunoasterii absolute".
La mijlocul anilor '80, Florin Ciubotaru a pictat o serie de naturi statice a caror impostare in spatiu surprinde si fascineaza nelinistitor, cu fior de gol metafizic. Inventarul banal de atelier, cu recipiente de varii calibre, iese din pagina pe lateral sau se micsoreaza, intr-un plan orizontal, foarte jos. Protagonistii acestor false naturi statice sunt cortinele-ecran de unde se intrezareste un ecleraj slab si siluetele stranii de mari continatoare gonflate, proiectate pe fundaluri. Fragmentarea urmata de vidare, de marirea intervalului intre pretextele picturii, il preocupa pe artist in aventura sa de a scapa de lestul reprezentarii "a ceva". Zece ani (1969-1979), impreuna cu Serban Gabrea, in timpul proiectarii si executiei uriasei tapiserii "Teatrul Lumii", aflata la mezaninul Teatrului National din Bucuresti, Florin Ciubotaru a conceput forme in geneza meteorica. Superba compozitie exprima o epansiune prin explozie a nucleelor de semne plastice, intre care se activeaza un spatiu unificator. "O imagine plastica este un rapel la un depozit urias de semne si semnificatii (...) In lucrarile mele apare ideea de dispersat cu tendinta de a se reuni", scrie artistul in catalogul expozitiei de desene din 1981, atunci cand s-a eliberat de proba andurantei penelopice. Tipul de imagine c
