SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! De multe ori unei natiuni ii trebuie o idee, un simtamant ca sa-si coaguleze toate fortele, sa le alinieze in spatele unei bucurii sau unui gand majestuos. Altfel, fara acest cheag de simtire care sa cuprinda milioane de oameni exista riscul ca un popor sa se risipeasca intr-un fel in banalul zilnic, in mici frecusuri si carteli. Asa e construita faptura omeneasca, sa aiba nevoie de un steag in spatele caruia sa defileze solidar. Este una din marile tristeti aduse de absenta fotbalului romanesc in sarbatoarea planetara a Mondialului din Germania. Caci le e dor romanilor sa ridice chiote de bucurie in balcoane la miez de noapte ca in noptile in care Romania izbandea altadata in meciurile Campionatului Mondial din America. Le e dor romanilor de intalnirile pline de entuziasm si explozie de bucurie din Piata Universitatii dupa meciuri in care, precum intr-un furtunos rodeo, tricolorii reuseau sa ramana in sa domolind mustangi celebri, armasari pur-sange, focosi si plini de nazuri, cum ar fi vedete ca Batistuta, Asprilla, Valderama si alti idoli ai fotbalului mondial. E intristator sa privesti Mondialul la televizor cu detasarea romanului care nu isi are trimisi la marea sarbatoare a fotbalului mondial din aceasta vara. Succesele tricolorilor nu ne mai lipesc sufletele unele de altele, suntem rudele sarace ale fotbalului, ramase stinghere acasa. Si doar mai umblam in sertarele cu amintiri frumoase, rememorand indracitele hore ale bucuriei ce se invarteau pe gazon in America dupa fiecare izbanda a fotbalistilor romani. Hore in care se prindeau de la severul antrenor Iordanescu pana la smecherasul Ilie Dumitrescu. Ne strangea tricolorul in jurul lui. Era o dupa-amiaza fierbinte de vara in Los Angeles de tasnea transpiratia prin piele. Se ispravise primul meci al nationalei noastre in care, impotriva tuturor pronosticurilor, tricolorii ingenu