În Sărbătoarea de neuitat, Hemingway scrie că, de cîte ori se simţea blocat în scrierea unei povestiri care nu ducea nicăieri, îşi spunea: "Nu te îngrijora. Ai scris întotdeauna şi vei scrie şi acum. Tot ce trebuie să faci este să scrii o propoziţie adevărată. Scrie cea mai adevărată propoziţie pe care o cunoşti". Şi, mai departe, autorul celei mai adevărate proze americane continuă: "Aşa că scriam o propoziţie adevărată şi porneam de la ea. Era uşor, pentru că auzeam întotdeauna pe cineva în jur spunînd cîte o propoziţie adevărată." Asta se întîmpla prin anii '20, la Paris, cînd Hemingway frecventa un anturaj care cuprindea pe Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald, James Joyce, T.S. Eliot şi Gertude Stein, cea care avea să-i numească pe toţi the lost generation. Deziluziile, conştiinţa terifiantă a derivei, incertitudinea febrilă, alcoolul, sexul, războiul - literatura! În acei ani, Hemingway află de la John Dos Passos despre Key West, o insulă copleşită de soare, un fel de prelungire a Floridei către Cuba, un loc în care America întîlneşte Caraibele. O insulă în jurul căreia nenumărate feluri de peşti înoată în înfinite culori marine, o insulă cu palmieri şi verde viguros, cu păsări exotice şi cu pisici cu şase degete, cu falimentare manufacturi de ţigări de foi şi cu o populaţie nu mai mare de 10.000 de locuitori, absolut toţi legaţi, într-un fel sau altul, de ocean.

Hemingway este impresionat de poveştile lui Dos Passos şi, la revenirea în America, se stabileşte cu soţia sa, Pauline, la Key West, într-o casă cu etaj şi verande largi, pe care unchiul lui Pauline le-o dăruieşte.

Pauline este a doua dintr-un şir de patru soţii. O va părăsi. Nu era un bărbat comod. Cu atît mai puţin, un soţ rezonabil. Era un macho instinctual, un bărbat căruia îi plăcea pescuitul de rechini, vînătoarea de lei, corida şi guerilla. Era predispus accidentelor. La Paris, în m