Universitatea de Arte din Bucureşti i-a acordat, recent, lui Barbu Brezianu titlul de Doctor honoris causa. Publicăm în continuare discursul rostit, ca laudatio, cu această ocazie .
Îmi revine astăzi onoarea, dar nu şi mai puţin dificila sarcină de a evoca în puţine cuvinte munca de o viaţă şi meritele excepţionale ale istoricului de artă Barbu Brezianu, cu ocazia atît de îndreptăţitei iniţiative a Universităţii de Artă de a-i acorda titlul de Doctor honoris causa.
Barbu Brezianu este patriarhul studiilor brâncuşiene în România, aşa încît un inventar oricît de succint al contribuţiilor sale ştiinţifice trebuie să înceapă de aici.
Din 1963 şi pînă astăzi, bibliografia brâncuşiană datorată lui Barbu Brezianu a sporit an de an. Sînt istorici de artă prolifici şi poate prea grăbiţi, care epuizează rapid un subiect, pentru a trece nerăbdători la un altul. Barbu Brezianu nu face parte din specia aceasta. El a înţeles că, din perspectiva exegetului, opera unui artist nu e o temă finită, încheiată odată pentru totdeauna. E drept şi că Brâncuşi a fost în această privinţă un subiect ideal de cercetare. De peste 40 de ani, Barbu Brezianu este angrenat într-un fel de work in progress, concept care defineşte de obicei un parcurs artistic, dar care se aplică la fel de bine exegetului.
La începutul anilor '60, bibliografia brâncuşiană era destul de săracă şi vă asigur că nu fac o afimaţie conjuncturală pentru a creşte artificial meritele celui lăudat astăzi. Mai ales raportat la alţi artişti cu statură similară de fondatori ai modernităţii, scrierile de referinţă despre Brâncuşi se numărau pe degete la vremea aceea. Trecuseră, e adevărat, abia cîţiva ani de la dispariţia lui Brâncuşi şi gloria sa postumă era încă incipientă.
Pe de altă parte, în România aceleiaşi perioade abia începuse să se schiţeze timid procesul de recuperare a lui Brâncuşi, o
